EXPONATUL LUNII IULIE, LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ. Odalișca lui Sava Henția
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș continuă proiectul „exponatul lunii”, pentru luna iulie propunând expunerea unei piese din colecția de artă a muzeului, respectiv pictura „Odalisca”, realizată de artistul plastic Sava Henția.
Exponatul lunii iulie, „Odalisca”, pictură realizată de Sava Henția, în anul 1882, ilustrează fascinația pe care artiștii europeni ai epocii au manifestat-o față de cultura și civilizația orientală. Odalisca, sau cadâna, era o femeie care servea într-un harem oriental, în pictura lui Sava Henția aceasta fiind reprezentată parțial nud, având pe cap o basma albastră și purtând un veșmânt de culoare violet deschis, cu falduri ample; pe frunte, în urechi, la gât, pe brațe și pe abdomen poartă bijuterii, formele pline emanând un senzualism reținut; alături este redată o vază cu flori, iar în fundal o draperie, dincolo de care se observă o clădire, parte a unui peisaj urban oriental.
Sava Henția (1848-1904) a fost pictor, grafician și muralist român, absolvent al Școlii de Belle Arte din București și al École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris, cel mai important pictor pe care l-a dat zona Sebeșului. Opera sa numără peste 500 de lucrări, portrete, compoziții istorice, peisaje, naturi statice etc., dintre acestea 44 aflându-se în colecția de artă a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș.
Proiectul „exponatul lunii” este organizat de Primăria Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș.