Astăzi a avut loc prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat
Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. În județul Alba, au fost prezenți 2331 candidați, iar 79 nu s-au prezentat la examen. Niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 ̊C. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat 1 (un) candidat, drept consecință, acest candidat nu mai are dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarele probe vor avea loc astfel:
- marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă
- miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului
- joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.
Biroul de presă al ISJ Alba
Purtător de cuvânt,
Insp. Gabriela Gâlea