sanatate

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a reluat consultațiile medicale ambulatorii cu măsuri stricte de protecție

Comunicat de presă

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a reluat de luni, 18 mai 2020, activitatea în policlinică, respectiv consultațiile medicale în regim ambulatoriu, cu respectarea obligatorie a unor măsuri de protecție. Având în vedere actualul context epidemiologic, solicităm înțelegerea și colaborarea populației, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

  1. Consultațiile în cabinetele medicale se vor acorda doar pe baza programării prealabile. Dacă doriți o consultație la unul dintre cabinetele noastre, vă rugăm să sunați înainte la cabinetul medical în care doriți să fiți consultat, la numărul de telefon din lista de mai jos.
  2. Programările se efectuează doar telefonic, conform listei de mai jos.  Veți fi programat inițial pentru o consultație la distanță, telefonică cu medicul de specialitate. Pentru a vă proteja, vom încerca să soluționăm problema dumneavoastră fără a fi necesar să vă prezentați la cabinetul medical, dacă acest lucru este posibil. În acest scop, vom putea trimite prin mijloace electronice (e-mail, WhatsApp) rețete medicale, concedii medicale, etc. și vă vom solicita, în măsura în care aveți această posibilitate, trimiterea documentelor medicale pe care doriți să le analizeze medicul curant în cadrul consultației, prin aceleași mijloace (ex.: rezultate analize, alte documente medicale).  În urma consultației la distanță, medicul va decide dacă este necesară prezentarea la cabinetul de specialitate și vă va programa pentru consultație.
  3. Vă rugăm să vă prezentați doar la ora la care ați fost programat. Accesul în policlinică  este permis doar pacienților programați și nu se va putea face înainte de ora programării.
  4.  În cazul în care aveți simptomatologie respiratorie vă rugăm să anunțați acest lucru telefonic înainte de prezentarea la cabinetul medical.
  5. Vă rugăm să purtați mască de protecție facială și să evitați să aduceți cu dumneavoastră lucruri și bagaje care nu vă sunt necesare.  
  6.  La intrarea în clădire fiecare pacient va fi termometrizat și va completa fișa de triaj epidemiologic. Termometrizarea și completarea fișei de triaj epidemiologic sunt condiții obligatorii de acces în cabinetul medical.
  7.  Nu se va permite staționarea pe holuri sau în alte spații. 

Numerele de telefon pentru programarea consultațiilor medicale:

STRUCTURĂTelefon
CENTRUL DE SĂNĂTATE MINTALĂ COPII0258/815351 Programări: 08:00-19:00, de luni până vineri
CENTRU DE SĂNĂTATE MINTALĂ ADULȚI0258/812316 Programări: 12:00-15:00, de luni până vineri
SECȚIA DE PSIHIATRIE0258/811661 Programări: 13:00-15:00, de luni până vineri
SECȚIA DE RECUPERARE MEDICALĂ, MEDICINĂ FIZICĂ BALNEOLOGIE0258/821344 Programări: 13:00-15:00, de luni până vineri
COMPARTIMENTUL DE RECUPERARE NEUROLOGICĂ0358/102753 Programări: 13:00-15:00, de luni până vineri
DISPENSARUL T.B.C.0258/812516 Programări: 08:00-14:00 de luni până vineri
ONCOLOGIE MEDICALA
0258/820825, 0258/820826 , 185 Programări: 10:00-14:00, de luni până vineri
HEMATOLOGIE
0258/820825, 0258/820826 , 185 Programări: 10:00-14:00, de luni până vineri
AMBULATORIUL DE SPECIALITATE-PROGRAMARE PENTRU REFERATE MEDICALE EVALUARE PERSOANE CU HANDICAP, FIȘE MEDICALE PERMISE AUTO0258826272, 0258835505 Programări: 13:00-15:00, de luni până vineri
AMBULATORIUL DE SPECIALITATE-PROGRAMARE -CABINETE MEDICALE Programări: 13:00-15:00, de luni până vineri
1ALERGOLOGIE SI IMUNOLOGIE CLINICA0258826272, 0258835505
2CARDIOLOGIE0766472201
3CHIRURGIE (Chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie plastică și reparatorie, neurochirurgie)0766541746
4DERMATO-VENEROLOGIE0766514943
5DIABET ZAHARAT, NUTRIȚIE SI BOLI METABOLICE0766325146
6PROGRAMARE REȚETE DIABET ZAHARAT0258/835 999
7ENDOCRINOLOGIE0786512685
8GASTROENTEROLOGIE0766514772
9OBSTETRICA -GINECOLOGIE0766467252
10MEDICINĂ INTERNĂ0766467250
11LABORATOR ANALIZE MEDICALE0258/826/272
12NEFROLOGIE0258826272, 0258835505
13NEUROLOGIE0766408175
14O.R.L0766373630
15OFTALMOLOGIE0766373624
16ORTOPEDIE TRAUMATOLOGIE0766563893
17PSIHIATRIE0766467257
18PEDIATRIE0764452021
19REUMATOLOGIE0763150346
20UROLOGIE0766373618

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *