Seratele bibliotecii. Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba- spațiu al ideilor și dialogului pe temă dată
25.02.2020
COMUNICAT DE PRESĂ
Proiectul cultural 4.15. Seratele Bibliotecii, este un proiect inițiat în anul 2017 de către Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus. Scopul proiectului a fost acela de a crea un spațiu al dialogului și al schimbului de idei pe teme stabilite chiar de către participanți, într-un mediu adecvat și care să poată să pună la dispoziția participanților numeroase surse de informare și documentare.
În luna aceasta, Seratele bibliotecii vor avea loc vineri, 28 februarie 2020 iar tema supusă dezbaterii este „Despre vindecare”. Fiind o temă extrem de generoasă, cu siguranță va incita auditoriul la un dialog viu și interesant ce va fi presărat cu momente muzicale și prezentări de carte. Activitatea va avea loc la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, începând cu ora 18:00.
Proiectul face parte din Programul 4 ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.15. Seratele bibliotecii și este rodul unei colaborări concretizate în parteneriatul public – privat dintre o instituție publică de cultură – Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și o entitate culturală a societății civile – Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena”. Proiectul are ca obiectiv principal transformarea bibliotecii într-un spațiu multicultural și al dialogului, spațiu în care fiecare membru al comunității să se manifeste liber prin schimburi de idei, să se informeze pe o temă de interes, să lectureze, să se recreeze și să-și dezvolte personalitatea. Biblioteca devine în acest fel cel mai potrivit și statornic aliat aflat în sprijinul dialogului, cunoașterii și dezvoltării personale.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus.