Reunirea cu Basarabia, discutată în Parlamentul European
Parlamentul European a fost gazda unor ample evenimente săptămâna trecută. Votarea acordului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la Bruxelles, a fost precedată de conferința inedită pe tema reunirii Basarabiei cu România și a drepturilor românilor din regiunile istorice, organizată de think tank-ul European Centre for Romanian Unity ECRU.
Eurodeputați români din toate grupurile politice în care aparținem în Parlamentul European, reprezentanți ai comunităților românești din Belgia și Franța, ai Ambasadei României în Regatul Belgiei, ai misiunii României la NATO, ai Reprezentanței României la UE și români care lucrează în instituțiile europene și internaționale din Bruxelles au participat la conferința din 28 ianuarie din Parlamentul European, organizată de ECRU în colaborare cu EuropaNova Bruxelles și Liga Studenților Români în Străinătate, filiala Belgia.
Lucia Hossu-Longin a lansat la Bruxelles, în cadrul conferinței, cartea «OAMENI MARI CARE AU FĂCUT ROMÂNIA MARE» și filmul documentar «AMBASADORUL VASILE STOICA ÎN AMERICA – SLUJIND UNIREA». Cunoscuta autoare și realizatoare de televiziune a vorbit la Bruxelles despre culisele activității sale profesionale, importanța unei moșteniri politice a sărbătorii Centenarului și nevoia asumării de către sistemul politic românesc a reunirii ca proiect de țară.
«Lucia Hossu-Longin, strajă a conștiinței noastre naționale, ne învață de 30 de ani istoria care nu se învață la școală. Pornind de la exemplele oamenilor mari pe care ni i-a prezentat nu doar în cartea sa, ci în întreaga activitate profesională, am lansat un apel către toți reprezentanții români la Bruxelles… Un apel la colaborare și sprijin reciproc pentru a introduce în discursul politic și public european chestiunea Basarabiei și a reunirii și pentru a garanta respectarea drepturilor comunităților românești din afara granițelor, fie că vorbim de Londra, Cernăuți sau Valea Timocului…» au declarat coordonatorii ECRU, Bianca Ficuț și Cornel Radu-Loghin.
Basarabenii Alina Panico și Alexandru Rotaru, activiști civici și jurnaliști, le-au vorbit românilor din instituțiile europene și internaționale din Bruxelles despre situația alarmantă a presei indepedente și a sistemului educațional din Republica Moldova și despre integrarea europeană ca singură soluție politică și economică pentru cei aproximativ 3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova. Potrivit acestora, politicienii de peste Prut au hrănit aşteptările cetăţenilor cu visul integrării în Uniunea Europeană, dar au omis să spună că integrarea în marea familie europeană se poate face doar prin Unirea cu România.
«Dincolo de faptul că aceasta ar fi starea firească şi de drept a lucrurilor, aceasta este şi singura cale juridic posibilă. Europarlamentarii români, reprezintă şi peste un million de cetăţeni români, de dincolo de Prut, cetăţeni pe care trebuie să îi sprijiniţi prin convingerea instituţiilor europene că banii alocaţi Republicii Moldova să nu mai meargă către autorităţile centrale, ci să ajungă direct la cetăţeni, prin autorităţile publice locale», a declarat Alexandru Rotaru.
Potrivit Alinei Panico, acest drum convergent, al reunirii și integrării europene, se realizează nu doar prin interconectări energetice și programe sociale, dar și prin crearea unui spațiu informațional comun, prin programe cu caracter politic, social și cultural, prin crearea centrelor informaționale pentru jurnaliști și a unor programe care să faciliteze schimbul de experiență între aceștia.
«Avem nevoie de un element de echilibru în mass-media de peste Prut, o competiție serioasă la televiziunile care propagă politica Kremlinului, pe lângă cele care luptă, astăzi, pentru supraviețuire într-un mediu ostil dominat de propagandă rusă. Să ne întrebăm de ce nu s-a întâmplat acest lucru în aproape trei decenii de independență a Republicii Moldova și cui am lăsat acel teritoriu? Îl lăsăm pradă unui regim criminal?» a încheiat Alina Panico.
Coordonatorii ECRU au readus aminte deputaților că România devine al șaselea stat membru ca populație în Uniunea Europeană și rămâne principala forță pro-europeană din Europa Centrală și de Est. «Considerăm că a venit momentul să ne comportăm ca atare iar aducerea chestiunii Basarabiei în discursul public și politic european e parte integrantă a acestui capital politic pe care îl avem și pe care încă nu am avut curajul să ni-l asumăm pe deplin pe plan internațional și îndeosebi European» au adăugat aceștia.
Prima acțiune ECRU în acest sens o constituie înființarea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanții principalelor comunități românești din regiunile istorice, eurodeputați și români care ne reprezintă în instituțiile europene și internaționale din Bruxelles, dedicat exclusiv acțiunilor și politicilor care sunt sau pot fi implementate la Bruxelles.
European Centre for Romanian Unity 03 / 02 / 2020