16 echipe din 11 țări la startul Micii Bucle
După ce aseară a avut loc, pe platoul de lângă Cluj Arena, Cluj-Napoca, prezentarea oficială a echipelor, a venit vreme să ne pregătim pentru startul ediției cu numărul 52 a Turului Ciclist al României!
Anul acesta participă în Mica Buclă 16 echipe din 11 țări, cinci dintre ele fiind echipe naționale – Naționala României, Naționala Estoniei, Naționala Poloniei, Naționala Rusiei, Naționala Slovaciei. Atașat regăsiți câteva poze de la festivitatea de prezentare.
Startul oficial în prima din cele cinci etape ale turului se va da miercuri, 11 septembrie, la ora 10.45 tot de pe platoul Cluj Arena, după ce echipele vor fi trecute în revistă, iar cicliștii vor semna panoul de start. Startul tehnic va fi dat la ieșirea din Cluj înspre Apahida. Prima etapă are 168 de kilometri și trece prin trei județe – Cluj, Mureș și Sibiu, înainte de a ajunge la finiș, în Sighișoara. Mai multe amănunte despre ediția din acest an găsiți aici: https://turulromaniei.com/turul-romaniei-2019-prima-competitie-pe-transbucegi/
Ediția cu numărul 52 a Micii Bucle traversează jumătate de Românie, ajunge pe trasee spectaculoase și trece prin orașe importante precum Cluj-Napoca, Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești, București. Pentru buna desfășurare a evenimentului, au fost stabilite câteva restricții de circulație. Orarul restricțiilor din primele patru etape sunt deja publicate pe site-ul competiției: https://turulromaniei.com/restrictii-de-circulatie-pentru-turul-romaniei/. Vom reveni zilele următoare cu restricțiile din etapa care se desfășoară duminică la București.
Din programul restricțiilor de circulație pot fi identificate străzile și orele aproximative la care plutonul ajunge în localitățile importante de pe traseu, pentru cei care doresc să salute Turul și să-i aplaude pe cicliști.
Vă mulțumesc pentru interes, vă stau la dispoziție pentru orice fel de detalii legate de Tur și vă aștept cu drag la starturi la finișuri!