PROIECT CU FINANŢARE EUROPEANĂ: „SPRIJINIREA MĂSURILOR REFERITOARE LA PREVENIREA CORUPŢIEI LA NIVELUL MUNICIPIULUI SEBEȘ”
>
În perioada 9 august 2018-8 decembrie 2019, Municipiul Sebeş implementează proiectul „Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupţiei la nivelul Municipiului Sebeş”, Cod My Smis: 118740, proiect cofinanţat prin Fondul Social European (F. S. E.) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (P. O. C. A.). Valoarea totală a proiectului este de 275.629,74 lei, din care 270.117,15 lei reprezintă finanţare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului este creşterea capacităţii administrative de a preveni şi de a reduce corupţia în ansamblul instituţiilor publice locale din Unitatea Administrativ-Teritorială Sebeş prin aplicarea unitară a mecanismelor, procedurilor şi normelor de etică şi integritate şi îmbunătăţirea cunoştinţelor şi competenţelor în ceea ce priveşte prevenirea corupţiei.
Unul din obiectivele specifice ale proiectului este dezvoltarea unei platforme anticorupţie la care să aibă acces toţi actorii vizaţi ai comunităţii, în funcţie de rolul deţinut în cadrul societăţii, respectiv: instituţii publice, angajaţii instituţiilor publice/private şi cetăţenii. în prezent, site-ul www.anticoruptiesebes.ro este funcţional, şi oricine va putea semnala posibile cazuri de corupţie sau de încălcare a eticii şi transparenţei. Aceste semnalări vor fi monitorizate de persoane responsabile din cadrul instituţiei şi vor fi gestionate, persoana care a semnalat neregula va primi un feedback în privinţa soluţionării semnalării efectuate. Totodată, instituţiile publice vor putea publica pe platformă materiale de interes, rapoarte, ghiduri pentru celelalte instituţii implicate în proiect şi informaţii de interes general.