Cercetare și expoziție etnografică privind instalațiile hidraulice tradiționale de pe Valea Sebeșului

Echipa Centrului de Cultură „Augustin Bena” au derulat în perioada februarie – mai 2019 o amplă cercetare a instalațiilor hidraulice tradiționale de pe Valea Sebeșului, în urma căreia a fost realizată o inventariere și o descriere a acestora, dar și o expoziție inedită cu instalațiile care sunt încă funcționale în zona respectivă. Denumit „În vâltoarea vieții”, studiul a presupus cercetarea și descrierea modului de funcționare al instalațiilor hidraulice tradiționale „vâltoarea” și „piua”  (chiua). Grupul de lucru a fost format din specialiștii Centrului de Cultură „Augustin Bena”, sprijiniți în informarea etnografică de Mircea Avram, Marcela Avram și Vasile Duvlea, iar corectura studiului a fost realizată de prof. Monica Grosu. În final, proiectul de cercetare s-a încheiat cu fotografierea tuturor instalațiilor hidraulice tradiționale, care au primit viață cu ajutorul unor personaje din lumea satului, interpretate de Maria Lomănar, Vasile Duvlea și Marcela Avram, instantaneele fiind realizate de Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de artă fotografică din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Expoziția de fotografie este deschisă în perioada 12 – 31 mai 2019, în Alba Iulia, în spațiul expozițional urban al instituției județene de cultură.

Industrie populară: vâltoarea și piua – instalații hidraulice tradiționale

Una din marile realizări, care au contribuit la dezvoltarea umanității, a fost folosirea resurselor naturale și conceperea unor instalații tehnologice, bazate și puse în mișcare de forța naturii, apa, vântul etc., în vederea realizării unor lucrări în gospodărie sau la scară industrială, necesare traiului de zi cu zi. Studiul realizat de specialiștii Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba descrie modul de funcționare al instalațiilor hidraulice tradiționale „vâltoarea” și ,,piua”  (chiua).

Vâltoarea este o instalație simplă de spălat rufe sau țesături mari, folosindu-se viteza naturală a apei, captate și dirijate printr-un jgheab de lemn, într-o cuvă de formă tronconică cu baza mică în jos. Cuva este făcută din scânduri (lǎturoi), între care este lăsată o mică distanță, pentru ca apa să poată ieși. Viteza apei care intră tangențial în cuvă formează un vârtej puternic care are puterea necesară pentru a învârti țesăturile mari, astfel realizându-se spălarea prin frecarea de pereții cuvei și a țesăturilor între ele, fără a se adăuga detergenți sau săpun. Apa scursă din cuvă revine în albia râului în aval de vâltoare.

De obicei, aceste două instalații tehnice populare, piua şi vâltoarea, funcționează împreună, de aceea pot fi alimentate de la aceeași sursă de apă, fiind situații când pe lângă acestea mai funcționează şi alte tipuri de mașinării bazate pe forța apei, mori de măcinat, prese de ulei, joagăre pentru debitarea materialului lemnos.

Piua este o instalație compusă dintr-o clădire de formă pătrată sau dreptunghiulară, construită din bârne de lemn sau piatră, după caz. Clădirea este compusă din una sau mai multe încăperi așezate pe o fundație din piatră, acoperită cu şisǎ (şindrilǎ) din lemn de brad de formă piramidală (4 ape) sau în două planuri (două ape cu fundurile drepte), specific arhitecturii gospodăriilor de la munte. În încăperea principală din interiorul construcției se află montată instalația de bătut țesăturile din lână, unde se desfășoară unul din procedeele tehnologice la care sunt supuse țesăturile. Pe lângă această încăpere mai sunt și alte încăperi, precum camera în care stau cei care lucrează permanent sau chiar proprietarul piuei,

dar pot fi și alte magazii pentru unelte de întreținere etc. Apa râului văii este direcționată printr-un canal (iaz) făcut manual de către oameni, în funcție de nevoia debitului de care instalațiile au nevoie. Intrarea apei în instalația propriu-zisă este stăvilită și direcționată cu ajutorul unor porți (stǎvilare) care se deschid manual, astfel apa poate cădea unde dorește muncitorul de la piuă, spre una sau mai multe instalații în același timp, existând posibilitatea ca apa să fie lăsată să curgă fără să acționeze nimic atunci când nu este curată din cauza ploilor sau a topirii zăpezilor. 

Instalația cu ciocane pentru bătut țesăturile este acționată din afara construcției de o roată mare din lemn cu paleți, care este montată la capătul unui ax din lemn care face legătura între roată și instalația cu ciocane aflată în celălalt capăt al axului, în interiorul clădirii. Datorită lovirii ciocanelor, unul câte unul, în mișcarea de du-te-vino, în sus și în jos, în cuva pivei se formează o mișcare de rotație constantă a hainelor sau a pânzelor, astfel prin această rotire şi lovire a țesăturii o perioadă de timp, se produce procesul de împâslire și transformare a lui într-o stofă de lucru. În timp ce țesăturile se rotesc și sunt lovite, muncitorul toarnă apă rece și caldă în cuvă, acest procedeu durează aproximativ o oră și jumătate, după care, ciocanele se blochează ridicate și țesăturile se scot, se așază pe un sul din lemn și sunt transportate de două persoane în vâltoare, unde are loc procesul de spălare și limpezire a pânzelor, straielor etc.

De obicei vâltorile erau folosite mai mult primăvara, înaintea sărbătorilor de Paște, când localnicii făceau curățenia generală și aveau un număr mare de țoluri, straie de pat, pǎretare, lepedee etc., care erau aduse de la depărtare, puse pe măgar, pe cai de povară sau cu căruțele.

În jurul acestor instalații tehnice populare, unde se perindau permanent oameni din diferite zone, mai apropiate sau mai îndepărtate, era o adevărată viață socială, bazată pe povești de tot felul, bârfe, certuri sau chiar se formau legături de dragoste între tineri.

Ultima piuă funcțională de pe Valea Sebeșului se află în satul Dobra din comuna Șugag, aflată în proprietatea domnului Mircea Avram. Victor    Avram, împreună cu mai mulți proprietari de terenuri din apropierea Râului Dobra, au format un iaz pentru aducerea apei spre instalațiile hidraulice care urmau să se construiască. În următoarea perioadă s-au construit 6 piue cu vâltori și 2 mori pe același iaz. Victor Avram a construit între anii 1916 – 1918 vâltoarea, împreună cu familia și cu muncitori zilieri plătiți de el. Apoi, în anul 1931 mai construiește o piuă și o presă de ulei unde se storcea (presa) jir, nuci, floarea soarelui, sâmburi de bostan (dovleac) etc. În anul 1953 se construiește și un gater acționat de forța apei, dotat cu roți cu cupe și paleți, folosit pentru debitarea materialului lemnos necesar la diverse construcții. Aceste instalații, în perioada comunistă au funcționat sub o atentă observație a autorităților, presa de ulei fiind închisă în anul 1960. Gaterul a mai funcționat până în anul 1980, fiind atent monitorizat, punându-se sigiliul pe instalație și desfăcut doar la cererea proprietarului și cu acordul autorităților.