Trei boxeri de la CS Unirea Alba Iulia, selecționați la loturile naționale pentru Campionatele Europene și Mondiale din 2018

 
Trei boxeri legitimați la CS Unirea Alba Iulia, Potra Andrei, Bolca Iohann (ambii la tineret) și Bolca George Sebastian (la juniori), au fost selecționați la loturile naționale lărgite, ce vor participa la competiții internaționale, respectiv Campionatele Europene și Mondiale din 2018.
 
”În prag de sărbători am primit o veste extraordinar de bună. Mă bucur pentru clubul nostru și deopotrivă pentru performanțele celor trei sportivi pentru că nu e puțin lucru să ai șansa de participare și mai ales afirmare la competiții internaționale”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan. 
Cei trei sportivi au fost cooptați în loturile de juniori și tineret în urma unui turneu de selecție, organizat la Iași în perioada 5-8 decembrie. Bolca George Sebastian (categoria 66 de kilograme) este elev al Școlii Gimnaziale din Berghin, Potra Andrei (69 de kilograme) este elev al Colegiului Militar ”Mihai Viteazul”, iar Bolca Iohann (75 de kilograme) este elev al Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa”. 
Sportivii, antrenați de domnul Paștiu Nicolae, urmează să efectueze vizita medicală. 
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are în prezent șapte secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.