Teatru contemporan pentru săli de clasă. Proiect al teatrului Prichindel finanţat de AFCN

Teatrul de Păpuși „Prichindel” este pregătit să dea startul unui nou proiect – Teatru contemporan pentru săli de clasă. Este un proiect inedit, inițiat și câștigat la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) de Asociația Română pentru promovarea Artelor Spectacolului, derulat în parteneriat cu teatrul nostru.

Prin acest proiect ne-am propus să intrăm în școlile municipiului și județului pentru ca teatrul să se insereze în rândul copiilor și a adolescenților mult mai aproape decât a făcut-o până acum. O banală sală de clasă se transformă în scenă, iar spectacolul este cât se poate de viu, dar și educativ.

Spectacolul „Tati e trăsnit” are la bază un text contemporan, semnat de Paula Fünfeck, o artistă completă (este cântăreață, autor de piese de teatru, regizoare și compozitoare), tradus de Elise Wilk, dramaturg, jurnalist și traducător de teatru, și regizat de Claudia Machedon. Echipa acestui proiect este formată din Claudia Machedon – regizor artistic, actorii Teatrului de Păpuși „Prichindel”: Iulian Costea și Mădălin Costea, regizor tehnic – Elena Madaras, filmare – Călin Popa și Ioana Bogățan – manager.

Premiera spectacolului „Tati e trăsnit” va avea loc vineri, 6 mai 2022, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, orele 12:00.

Așa cum textul care stă la baza acestui spectacol are un mesaj clar pentru copii, pentru adolescenți, mesajul nostru, prin acest proiect, este acela că ne dorim să fim cât mai aproape de comunitatea în care ne desfășurăm activitatea și căreia îi dedicăm toate realizările noastre.

Cristina Smadea,

Secretar literar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *