Târgul de Fete şi-a regăsit valoarea tradiţională prin promovarea meşteşugurilor, folclorului şi tradiţiilor autentice

Târgul de Fete de pe Muntele Găina a dovedit şi în acest an că este cea mai importantă  sărbătoare populară din România şi totodată o dovadă vie că tradiţiile româneşti autentice pot fi păstrate şi promovate. Tineri şi vârstnici veniţi din Transilvania dar şi din alte colţuri ale ţării s-au bucurat împreună şi au „gustat” ingredientele sărbătorii din acest an: folclorul şi portul românesc autentice, muzica de calitate şi petrecerile în aer liber. La finalul unei ediţii cu adevărat reuşite putem dezvălui că în acest an târgul a însemnat o provocare pentru organizatori din cauza bugetului mult mai mic comparativ cu anii trecuţi, însă totul a fost suplinit de colaborarea exemplară între numeroase instituţii publice şi de cultură din cinci judeţe: Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.

Târgul de Fete şi-a regăsit totodată începând din acest an valoarea autentică şi tradiţională prin eforturile pe care le-au făcut organizatorii pentru a elimina kitsch-ul care acaparează uneori sărbătorile populare româneşti. Astfel în zona delimitată pentru organizarea târgului au fost puşi în valoare meşterii populari cu obiecte realizate doar în mod tradiţional, fără ca aceştia să se amestece cu comercianţii obişnuiţi sau cu cei din zona alimentaţiei publice.

În final, după două zile de tradiţii, folclor şi obiceiuri tradiţionale româneşti, Târgul de Fete a demonstrat că este cel mai puternic brand tradiţional românesc, o sărbătoare care a intrat în spiritul locuitorilor din Apuseni dar şi în spiritul românilor.

 „Târgul de Fete este pe drept cuvânt unul dintre cele mai importante branduri culturale ale României şi rămâne o dovadă vie că putem păstra şi promova într-o formă autentică tradiţiile, folclorul, portul popular, meşteşugurile şi obiceiurile. Autenticul şi tradiţionalul au fost reperele pe care ne-am ghidat în organizarea ediţiei din acest an a sărbătorii şi putem spune că am eliminat kitsch-ul şi tot ceea ce altera valoarea Târgului de Fete. Pentru reuşita celor două zile de sărbătoare autentică vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în organizare, instituţiilor din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara care ni s-au alăturat şi mai ales oamenilor minunaţi care au venit din toate colţurile ţării în Avram Iancu şi pe Muntele Găina pentru a cinsti valorile neamului nostru românesc. În „culise” Târgul de fete a însemnat o colaborare exemplară între numeroase instituţii cărora vreau să le mulţumesc că au înţeles cât de important este acest eveniment pentru Ţara Moţilor şi pentru România”,  a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba.

Târgul de Fete s-a desfăşurat, în perioada 22 – 23 iulie, în comuna Avram Iancu şi pe platoul de pe Muntele Găina. Spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concerte de muzică folk şi muzică uşoară, focuri de artificii şi petreceri în aer liber au fost doar câteva dintre ingredientele ediţiei din acest an. Târgul de Fete de pe Muntele Găina a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria comunei Avram Iancu, în parteneriat cu consiliile judeţene din Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.

Târgul de Fete este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria comunei Avram Iancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *