Nepoată sau Soţie? Primul spectacol Skepsis din 2017

Vineri, 27 Ianuarie 2017, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor începe un nou an cu Skepsis!

Compania de teatru Skepsis prezintă primul spectacol din acest an “Nepoata-Soţie” – un spectacol din repertoriul grupului care surprinde caracteristicile de bază ale teatrului absurd ionescian. Bazat pe piesa de teatru “Nepoata-Soţie”, de Eugene Ionesco, părintele absurdului, spectacolul propune pasaje interactive, un joc energic punctat de creativitate, entuziasm şi elemente de improvizaţie… cu skepsis. Rând pe rând, o serie de personaje colorate vor încerca să dezlege o situaţie aparent imposibilă, argumentând şi luptând, comic, ironic, trăznit. Însă dincolo de absurdul formei, teatrul lui Ionesco reuşeşte să evidenţieze o consitenţă a fondului. Putem spune că absurdul limbajului descifrează un mesaj ascuns care dezvăluie ceva esenţial legat de firea umană, de societatea pe care o dezvoltăm prin relaţiile noastre şi în care, de multe ori, conexiunea sufletească cu celălalt dispare sufocată de lupta pentru putere, prestigiu. Omul lucid nu poate face nimic, dreptatea devine nedreptate prin aplicare unor legi strâmbe sau contracte absurde.
Spectacolul marchează dubutul proiectului “Stagiunea cu Skepsis 2017”, un proiect prin care Grupul Skepsis îşi propune să ofere albaiulienilor, lunar, o serie de spectacole de sală, dar şi în aer liber. Biletele (5 lei – preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari; 10 lei preţ întreg pentru adulţi) se pot achiziţiona la secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor începând cu miercuri, 25 Ianuarie, de la ora 12:00. Încasările sunt direcţionate spre îmbunătăţirea şi reeditarea proiectului în viitor.Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *