„Destinul” lui Beethoven, pentru prima dată la Alba Iulia. Simfonia a V-a va fi pusă în scenă duminică!

Iubitorii muzicii clasice au parte, duminică, de o adevărată provocare muzicală fiind invitaţi la un concert simfonic extraordinar al Orchestrei de Cameră „Augustin Bena” a judeţului Alba în cadrul căruia va fi pusă pentru prima dată în scenă în Alba Iulia Simfonia a V-a „Destinul” de Ludwig van Beethoven.

Evenimentul va avea loc duminică, 28 mai 2017, de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, iar în program vor evolua Orchestra de Cameră a Judeţului Alba alături de soliştii Dan Liviu Cernat (violă) și Ovidiu Pârjol (pian), iar dirijorul concertului va fi Cristian Sandu. În program se va regăsi Max Bruch – „Romanze pentru violă și orchestră”, Ludwig van Beethoven – Concertul nr. 5 op. 73 „Imperial” pentru pian și orchestră şi Simfonia a V-a „Destinul”.

Prețul biletului este de 20 de lei, iar pentru copii şi tineri intrarea este GRATUITĂ, în limita locurilor disponibile. Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din str. Mihai Viteazul nr. 2, Alba Iulia. Rezervări la tel 0258 826 410 sau pe adresa augustinbena@mail.com.

Concertul de duminică este o adevărată provocare muzicală pentru albaiulieni deoarece pune în scenă pentru prima dată la Alba Iulia celebra Simfonie a V-a „Destinul” de Ludwig van Beethoven şi Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră. Unul dintre cei mai importanți compozitori ai Clasicismului muzical, Ludwig van Beethoven, este totodată un precursor al Romantismului. În concertele pentru pian remarcăm o evoluție extraordinar de vastă, de la forma clasică moştenită la capodopera de o monumentalitate neatinsă până atunci. Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru pian și orchestră, supranumit „Imperialul”, lasă în urmă tradiția introducerii orchestrale, începând cu o cadență solistică cu pasaje energice pe toată claviatura. Prin integrarea instrumentului solist în simfonie, prin densificarea orchestraţiei, printr-o scriitură pianistică ce urmăreşte în primul rând strălucirea şi amploarea sonoră, Beethoven va crea o estetică ce va fi urmată de toată literatura de gen romantică şi modernă. În genul simfonic a compus 9 lucrări, fiecare simfonie demonstrând o continuă creștere a posibilităților expresive și o tot mai mare distanțare de tipul simfonic creat de Haydn și Mozart. Simfonia a V-a în do minor, supranumită „Simfonia destinului”, este o lucrare de maturitate care propune o nouă perspectivă, conducându-și ascultătorii către un tărîm al suspansului și al întrebărilor. Dramaturgia interioară a partiturii, întemeiată pe contraste puternice şi pe tensiuni tulburătoare, pe gesturi sonore frapante, vizează lupta omului cu propriul destin.

Cristian Sandu este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar activitatea artistică şi-a început-o încă din vremea studenţiei, de aceşti ani fiind legat şi debutul său la pupitrul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca (Il Barbiere di Siviglia, 2004) instituţie cu care colaborează şi în prezent. Specializat în Pedagogie Muzicală, Dirijat Cor, Muzicologie şi Dirijat Orchestră, Cristian Sandu s-a format sub îndrumarea unor iluştrii maestri ai baghetei precum Victor Dumănescu si Petre Sbârcea (Cluj Napoca) dar şi Leonid Korchmar (Sankt Petersburg). Absolvirea cursurilor din cadrul „International Academy of Advanced Conducting after Ilia Musin” (2007) de la Sankt-Petersburg, i-au permis acestuia asistarea unor mari dirijori precum Valery Gergiev, Tugan Sokhiev, Gianandrea Noseda, Pavel Bubelnikov, Yuri Temirkanov. Întâlnirea cu maestrul Maurizio Arena în cadrul cursurilor de masterclass de la Orvieto (2008), a reprezentat un moment important în devenirea sa ca dirijor de operă, o specialitate în care s-a bucurat şi de îndrumările marelui dirijor  Nello Santi, prin asistarea acestuia în 2015-2016 la premierele spectacolelor Norma, Rigoletto (Teatro San Carlo) şi La Traviata (Teatro La Fenice, Teatro alla Scala).

Afirmarea sa internaţională s-a produs în anul 2006 în cadrul Festivalului Internaţional de Operă din Daegu (Coreea de Sud) cu opera Il Matrimonio segreto de Cimarosa, la pupitrul Orchestrei Radio din Kiev, artistul fiind recompensat cu generoase aprecieri ale criticii şi publicului.

În prezent, Cristian Sandu este lector universitar doctor în cadrul Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj, dirijor al Orchestrei „Antonin Ciolan” şi al cursului de Operă.

Ovidiu Pârjol s-a născut la Alba Iulia în anul 1982. A păşit spre tainele pianului la clasa prof. Rita Vrînceanu în 1990 şi apoi a continuat studiul pianului cu profesorii Stela Avesalon și conf.univ.dr. Vlad Dimulescu în București, iar în Brașov cu prof.univ.dr. Stela Drăgulin și pianistul Horia Mihail, la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania”.

A obținut premii importante în concursuri naționale și internaționale de interpretare instrumentală, printre care menționăm Premiul II la Concursul Internațional „Carl Flitsch” Sibiu în anul 1998, Premiul I la Concursul Internațional „Pro Piano” București în anul 2000 și Premiul I la Olimpiada Națională Botoșani în anul 2002.

Activitatea artistică a pianistului s-a concretizat din anul 1998 cu participarea la numeroase recitaluri, festivaluri, emisiuni radio și TV dar și numeroase concerte. Recitaluri radiodifuzate în direct în cadrul emisiunii „Muzicienii de azi, muzicienii de mâine…” pe postul Radio România Cultural, recitaluri la Sala Mică a Ateneului Român şi concerte cu orchestrele filarmonicilor din Ploiești, Brașov, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea. În prezent Ovidiu Pârjol este profesor la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia şi colaborator al Orchestrei de Cameră “Augustin Bena” a judeţului Alba.

Dan Liviu Cernat a absolvit Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia fiind unul dintre cei mai merituoşi elevi ai acestei şcoli, obţinând numeroase performanţe notabile la olimpiadele naţionale şi concursurile de muzică. Acest lucru a făcut să fie remarcat de baroneasa Emma Nicholson, care i-a oferit oportunitatea unei burse de studiu la Academia Regală din Londra. După absolvirea Academiei Regale s-a reîntors în ţară şi a început colaborarea cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba ca solist instrumentist, urmând şi studii muzicale la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Începând din 2013 este dirijorul Orchestrei de Cameră „Augustin Bena”.

***

Orchestra de Cameră „Augustin Bena”  a fost înfiinţată în Iulie 2013 ca şi departament în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Orchestra abordează lucrări din creaţia marilor compozitori cu preponderenţă din perioada barocului. Orchestra a susţinut până în prezent numeroase concerte în Alba Iulia şi în judeţul Alba având  invitaţi de renume printre care amintim pe soprana  Daniela Vlădescu, Tadashi Imai, pianist de renume japonez, sau dirijorul Federico Crisanaz (Italia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *