„SĂPTĂMÂNA ALTFEL” LA TEATRUL DE PĂPUȘI PRICHINDEL DIN ALBA IULIA

La propunerea cadrelor didactice Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia se asociază proiectului „Școala altfel” derulat la nivel național de către instituțiile de învățământ oferind micuților spectatori o „Săptămâna altfel” de teatru la sediul instituției. În perioada 18 – 22 aprilie a.c. din programul teatrului va face parte spectacolul POVESTEA LUI MUCK CEL MIC, regia Todor Valov.

„Povestea lui Muck cel Mic” este o poveste moralizatoare a modului în care aspectul exterior al omului nu se potrivește întotdeauna cu conținutul, cu sufletul și calitățile sale, precum gândirea, inteligența, bunătatea, compasiunea, corectitudinea… Trebuie să reamintim că noblețea naturii umane și puritatea spirituală a omului sunt virtuți care trebuie respectate nu numai în timpul romantismului european, al cărui reprezentant este Wilhelm Hauff. Aceste valori umane sunt veșnice. Totuși, în timpul nostru, ele au devenit vagi, fiind mereu supuse agresiunii și cruzimii, fapt dezumanizant pentru societate. De aceea, credem că subiectul este binevenit și necesar pentru atenția publicului, mai ales pus în scenă prin intermediul teatrului de păpuși, spațiu ludic și cu evidente funcții educative.

Spectacolele au loc la sediul teatrului după cum urmează:

Luni 18 aprilie – ora : 10.00, 11.00
Spectacol :
POVESTEA LUI MUCK CEL MIC

Marți 19 aprilie – ora : 10.00, 11.00
Spectacol :
POVESTEA LUI MUCK CEL MIC

Miercuri 20 aprilie – ora : 10.00, 11.00
Spectacol :
POVESTEA LUI MUCK CEL MIC

Joi 21 aprilie – ora : 10.00, 11.00
Spectacol :
POVESTEA LUI MUCK CEL MIC

Vineri 22 aprilie – ora : 09.00
Spectacol :
POVESTEA LUI MUCK CEL MIC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *