Rimetea Climbing Open 2016 a ajuns la ediția a X-a

Absolut Explorer în parteneriat cu Asociația Green and Wild vă invită la cel mai important concurs de escaladă din Transilvania, Rimetea Climbing Open – ediția a X-a (RICO 2016).

Evenimentul din acest an va avea loc în perioada 22-24.04.2016, în zona Colții Trascălui – Piatra Secuiului, Munții Trascău, din apropierea localității Rimetea, județul Alba. Sponsorul principal din acest an fiind SDL.

Anul acesta, organizatorii invită la cățarat, atât pe cei mai experimentați, cât și pe cei mai aflați la început de drum în acest sport, din această cauză vor exista două secțiuni principale ale evenimentului, Masters concurs (Băieți și Fete – pentru cei experimentați) și Climbing Festival (pentru categoria hobby).

În cadrul secțiunii Masters, concurenții și concurentele cu experiență în acest sport, vor evolua în două paliere distincte care sunt proaspăt amenajate pentru această ediție. Taxa de înscriere la această secțiune este de 75 lei (până în data de 15 aprilie), iar ulterior va fi de 90 lei.

Secțiunea Climbing Festival se adresează tuturor iubitorilor de escaladă. Cei care se inscriu în această secțiune și plătesc taxa de înscriere de 45 lei (până în data de 15 aprilie) și respectiv 60 lei la fața locului, vor primi în schimbul acesteia tricoul oficial RICO 2016, sandwichuri, ceai și cafea, iar în ziua premierii vor putea câștiga diferite premii la tombolă (valabil și pentru cei înscriși la categoria Masters).

Evenimentul va dura 3 zile, între 10:00-17:00 în zilele de vineri și sâmbătă și 9:00-13:00 în ziua duminică. Pentru înscrieri online până în 15.04 vă rugăm să accesați link-ul https://docs.google.com/forms/d/1WY0zARqZtQ0af4ZPmeio3PY5Sf2TawcAGXJADDCW0es/viewform?edit_requested=true .

Cazarea se poate face la cort sau la una din pensiunile din localitatea Rimetea, aici existând omologate peste 40 de unități de cazare.

Ca și alternative de petrecere a timpului vă recomandăm zborul cu parapanta în tandem, ture ghidate pe bicicleta și drumetii, iar seara puteți participa la party-ul organizat la barul Gonduzo din Rimetea.

Pentru mai multe detalii despre concurs, festival și intregul eveniment vă rugăm să accesați linkurile de mai jos: www.rimeteaclimbingopen.ro, https://www.facebook.com/RICOcontest/ și Rimeteaclimbingopen@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *