Regele și dreptul meu

Monarhia…
… Monarhia?!… DA!…ca principiu, este cea mai complexă și bună formă de guvernare… pot apărea greșeli… firesc, erori, abuzuri, dar ca principiu de guvernare este cel mai bun… abuzurile și erorile pot apărea în orice sistem de guvernare și trebuie combătute indiferent de el… mizeriile democrației nu sunt cu nimic mai bune decât cele ale dictaturii sau ale oligarhiei… nu!!.. sunt la fel de urâte, fac la fel de mult rău… singurul avantaj vine din faptul că, teoretic cel puțin pot fi reparate mai ușor și tot teoretic e mai greu să producă consecințe nefaste…
dar asta e o cu totul altă discuție…

… de ceva vreme… din 5 decembrie de la moartea Regelui Mihai I al României…monarhia a devenit un subiect public…într-o țară normală ar fi trebuit să fie un subiect public, de discuție, de acum 28 de ani, a fost pe fugă, un subiect… dar nu de discuții ci de umori publice… iar nivelul dialogului nu a depășit argumentele subiective, la nivelul clasei a doua… asta atunci când au existat.

… Monarhia este una dintre constantele istoriei și spiritului european…stați nu înjurați încă!!!… urmăriți cu atenție, chiar în fugă, istoria Europei de demult și veți vedea că e prezența aproape peste tot… asortată cu tot felul de alte idei politice și cu diverse forme de organizare politică și socială, este omniprezentă de la căderea Romei și până acum…

… Monarhia este atâta de constantă în conștiința europeană încât fiecare fetiță își dorește să fie prințesă și fiecare băiețel un prinț… chiar dacă nu știu bine ce însemna asta… învață din basme, care sunt cum este îndeobște cunoscut, unul dintre cele mai vechi filoane culturale europene… dar și asta e altă discuție…

…Monarhia este atât de constantă în conștiința europeană încât, chiar și țara care a inventat mizeria din 1789… și care a lansat pe piață un slogan…” să spânzuram ultimul rege cu mațele ultimului popa”… al cărui cretinism este mult peste celebra strigătură românească a anilor 90, “noi muncim noi nu gândim”… cum ziceam chiar și Franța după furia și debandadă revoluționară a reînviat monarhia și încă în câteva forme… monarhia constituțională, apoi imperiile napoleonieine care erau nimic altceva decât o formă de adaptare a monarhiei… și mai recent în forma republicii prezidențiale… nu râdeti!!!… oricât vi s-ar părea de caraghios, căci republica franceză nu-i altceva decât o țară condusă de un rege, cu titlu de președinte…

…ce a pierdut Franța sau ce s-a pierdut în general, prin renunțarea la Coroană?… legătura cu transcendentul, cu Divinitatea care oricât ne-ar plăcea sau nu este tot unul dintre filoanele Europei… Am spus Divinitate pentru că în cazul creștinismului e vorba de Dumnezeu, dar mai există două cazuri, particulare, care cu toate discuțiile nu pot fi ignorate și… tot din Europa fac parte, chiar și împotriva geografiei.

Turcia și Israelul… dar și asta e o altă discuție…

… care este avantajul legăturii cu Divinitatea? unul enorm chiar dacă aproape insesizabil la nivel personal… modul de privire asupra lumii… insesizabil la nivel personal dar fundamental pentru om și societate…

-lasă bă transcendentul! ce-mi dă mie Regele să mănânc?

– da!!!… și cu asta ne întoarcem la nivelul practic, foarte sesizabil la nivel personal… și da, Regele îți da să mănânci…nu direct, nu te aștepta să-l vezi cu șorț alb și bonetă de bucătar învârtind într-un cazan enorm cu tocăniță pentru tot poporul… un Rege avea și are obligația să asigure bogăția, bunăstarea, siguranță supușilor săi și aceste obligații au stat mereu pe umerii capetelor încoronate… și s-au achitat de ele… unii perfect, alții bine, unii mai puțin bine, alții deloc… dar diferențele au fost date de calitate umană a monarhului… dar aici discutam despre o instituie și nu despre oameni… un Rege are obligații mari și cu mult mai multe decât cele ale supuslor săi…

…Monarhia împarte dreptatea… nu cu Regele în sala de judecată deși și asta era cândva posibil… da’ cum?… prin asigurarea împărțirii dreptății care teoretic are o legătură cu transcendnta… o diferența greu de înțeles, dar de dată asta mai ușor de simțit în funcționarea Justiției… și putem discuta fiecare din domeniile sociatatii și avantajele existenței unui monarh în dezvolatarea lor… dar că să facem un rezumat… Monarhia oferă stabilitate și constanța -în idei și practică- în dezvoltarea unei societăți…

-nu ne trebuie bă, monarhie că costă mult, de ce să-i dăm bani lu’ ăla să trăiască în lux?!

-chiar așa?… nu-i decât o o frumoasă minciună propagandistică… orice administrație prezidențială costă la fel de mult dacă nu mai mult decât o curte regală…

-da’ bă,… dacă e monarhie constituțională… ăla stă degeaba acolo!…

-da?!… oare?… orice monarh muncește, cel puțin, la fel de mult ca orice președinte dintr-o republica prezidențială…cel puțin dacă nu mai mult…căci așa ar fi normal… există un principiu care spune că celui căruia i se da mult i se și cere mult… și asta se aplică și în cazul regilor, mai ales în cazul lor…

… prin renunțarea la Coroană s-a mai pierdut ceva, respectul… dar în schimb s-a câștigat în mod pervers altceva…ce?… aproape legiferarea interdicției de a te ridică împotriva unui regim abuziv și prost….în unele cazuri aceasta fiind chiar legiferată…

-cum așa?…

– păi uite așa!!!… împotriva unui monarh rău aveai dreptul să te ridici, în potriva unui regim rău, prezidențial și așa zis democratic, nu mai ai decât dreptul de a protesta și de a-l sancționa prin vot… asta când îl mai ai si pe acesta… ceea ce e un pic mai puțin, dar și asta e altă discuție…

…am vorbit despre principiu…cel monarhic, nu am discutat persoane… de-a lungul timpului și-a lumii, au fost regi buni și regi răi, au fost președinți buni și președinți răi… oamenii sunt buni sau răi, atât la coada vacii cât și în palatele regale… cu atât mai grav pentru cei care sunt răi în palate…

… Casa Regală a României, a avut suișuri și coborâșuri…reprezentanții ei au făcut bine sau rău, au avut realizări și greșeli…și e normal să fie așa, atâta timp cât sunt oameni…dar ca instituție, și monarhia României, face parte din același principiu…

Cumva nu vă place termenul de supuși ai Majestații sale… nici o problemă poate vă place mai mult cel de sclav…nespus niciodată, căci nu ar fi politically corect, dar atât de prezent în realitate chiar mascat sub alte forme…

-sclavi ai cui!?…

-fiecare cu stăpânul lui…

p.s- titlul este o parafrază a devizei regale britanice ”Dieu et mon droit”- Dumnezeu și dreptul meu

Mihai Boeru – www.gazetabucurestilor.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.