Purtarea brățărilor de către bărbați. Cum să-ți accesorizezi ținuta și, totodată, să-ți sporești masculinitatea

Faptul că brățara a devenit aproape un accesoriu obligatoriu în ținutele masculine nu mai este demult o noutate, astfel că, în prezent, acest tip de bijuterie dedicată bărbaților este la fel de căutată precum brățara pentru femei.

Spre deosebire, însă, de ușurința cu care doamnele și domnișoarele își completează lookul cu astfel de podoabe, bărbaților le este ceva mai greu să găsească o formulă perfectă pentru a integra brățările în ținutele lor.

De aceea, s-ar putea ca de foarte multe ori, bărbații cărora le place să poarte brățări să aibă nevoie de câteva sfaturi în acest sens.

În ce situații pot fi purtate brățările pentru bărbați?

Brățările pentru bărbați pot merge la fel de bine atât în ținutele business sau casual smart, cât și în cele mai lejere, ușor sportive; totul depinde doar de felul în care sunt alese piesele vestimentare, culorile și materialele.

Așadar, cei cărora le plac aceste accesorii pot privi partea plină a paharului și, cu puțină atenție acordată asortărilor pentru care optează, pot obține un look de invidiat în orice situație.

Cine a spus că nu poți purta nimic altceva în afară de ceas atunci când adopți o vestimentație business, necesară desfășurării activității profesionale? Dimpotrivă, ultimele trenduri chiar încurajează purtarea brățărilor de către bărbați, iar cele mai populare dintre ele sunt cele din piele și cele metalice, confecționate, de obicei, din inox.

Cum pot fi purtate brățările din piele pentru bărbați, astfel încât să obții o ținută de excepție?

Potrivite atât pentru o ținută office, cât și pentru o ținută casual, brățările din piele se numără printre preferatele bărbaților. Asta deoarece acest tip de brățări conferă o masculinitate aparte și aduce o notă de stil lookului, fapt care în niciun caz nu va trece neobservat.

În privința ținutelor office, însă, este necesară acordarea unei atenții mai mari asupra alegerii brățării din piele, pentru că linia dintre un look reușit și unul dezastruos poate fi foarte fină. De aceea, este indicată optarea pentru o brățară îngustă, simplă sau împletită, însă lipsită de catarame sau alte accesorii metalice.

În schimb, poate fi așezată lângă un ceas cu curea din piele, pentru un efect și mai mare.

În privința ținutelor ceva mai lejere, însă, lățimea brățării din piele poate fi mai mare, mai ales dacă este purtată la tricou sau cămașă cu mânecile suflecate.

Pe internet există o mulțime de imagini care pot servi drept sursă de inspirație pentru crearea unui look de excepție, potrivit oricărei ocazii, așa că nu ezita să cauți cele mai bune variante atunci când rămâi în pană de idei.

De exemplu, mai mult ca sigur unul dintre cele mai populare exemple peste care vei da va fi Johnny Depp, cunoscut pentru plăcerea sa de a-și accesoriza ținutele cu tot felul de brățări.

Cum să porți brățările metalice?

Brățările din inox sunt, de asemenea, extrem de populare în rândul bărbaților. Acestea, însă, sunt considerate accesorii statement, ceea ce înseamnă că este indicat ca ele să nu fie purtate în combinație cu alte tipuri de bijuterii. Atenție, nu ne referim doar la alte bijuterii de mână, cum ar fi alte brățări, ceas, inele ș.a.m.d, ci nici măcar în combinație cu un lanț, spre exemplu.

Brățările metalice merg foarte bine inclusiv la pulovere, atât în ținute casual, cât și office, dar – de asemenea – pot fi asortate la fel de bine și la blugi sau pantaloni pană și cămașă din in sau bumbac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.