Primăria Alba Iulia acordă tichetele sociale

Primăria municipiului Alba Iulia va acorda tichete sociale persoanelor vârstnice. Tichetele au valoare de 50 lei și pot fi folosite exclusiv pentru achiziția de alimente, îmbrăcăminte/încălțăminte sau medicamente.
Aceste beneficii sociale se acordă persoanelor care au vârsta de peste 63 de ani (femei), respectiv 65 de ani (bărbaţi), au domiciliul sau reședința în Alba Iulia, iar veniturile lunare nu depășesc 700 lei/persoană, inclusiv.
Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestor beneficii sociale trebuie să întocmească o cerere și declarație pe propria răspundere și să le depună împreună cu o copie a actului de identitate a solicitantului/reprezentantului legal al beneficiarului/persoanei împuternicite, actele justificative pentru veniturile declarate, inclusiv adeverința de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și un certificat fiscal cu dovada plății obligațiilor față de bugetul local.
Între 1 și 25 septembrie 2017, de luni până vineri între orele 08:00-15:00, se pot depune cererile împeună cu documentele solicitate la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Alba Iulia, str. Libertății, nr. 21. Informații suplimentare se pot obține la telefon 0258/810565.
Acordarea tichetelor sociale se face urmare a Hotărârii Consiliului Local Alba Iulia numărul 279 din 29 august 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *