Uniunea Scriitorilor din România a premiat cele mai bune cărți din 2015

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și revista de cultură „Discobolul” au decernat premiile pentru cele mai bune cărți ale anului 2015.

Premiul revistei Discobolul și al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru  cartea de poezie a anului 2015 a fost acordat lui Ioan Hădărig pentru volumul “Imagini cu zei interzisi”. Carte a aparut la Editura Tipo Moldova, Iasi în anul 2015, Colectia Opera Omnia. Poezie contemporana si reprezinta o antologie cu poeme scrise între anii 1995 – 2015.

Iată câteva referinţe critice despre poemele autorului :

E o poezie de un tip special al notaţiei lirice, poetul fiind preocupat mereu nu atât de transformarea imagistică a trăirilor, cât de numirea lor simbolică, printr-o debordantă alăturare metaforică a cuvintelor.” CONSTANTIN CUBLEŞAN (1996)

Ioan Hădărig (…)încearcă să spună totul despre sine, despre adăstările şi atitudinile sale culturale, despre iubire şi prieteni, dar mai ales despre cum poate lumea să încapă în temniţa logosului. GRIGORE TRAIAN POP (2005)

“… Cu o metaforă şlefuită într-o manieră ardeleană, autorul îşi uceniceşte versurile pe lângă Blaga, Arghezi şi Eminescu, arzând în pletele lor cărunte cuvântul fiară. SORIN ARDELEANU (1997)

Poezia lui Ioan Hădărig aduce, în peisajul liric autohton, un aer de supleţe ideatică şi o nuanţă clară de emoţie care sfidează barierele canonice ale cititorului comod de poezie. DIANA CÂMPAN (2010)

Poemele lui Ioan Hădărig se nutresc dintr-o obsesie recurentă. Nucleul acesteia e vieţuirea în clipă. Toate imaginile acestor poeme dau seamă de relaţiile conştiinţei lirice cu timpul. Experierea timpului e chiar tema acestor poeme. …. Poetul exhibă un imaginar fără retorisme, versurile au sobrietatea unor sentinţe. AUREL PANTEA (2015)

Un poem de ioan hădărig

14.

casa bunicii avea două ochiuri prăfuite de sticlă

prin care lumina se îngrămădea

în trupul meu

ca o umbră se închidea lumina în casa bunicii

afară trăirile prindeau contur de lumină

în camera mea

fereastra mea

are un ochi de sticlă

cât licărirea unui strop de apă

sau de cer

atunci peste camera mea

au construit o altă cameră

cu ferestre uriaşe

acum lumina intră în mine cu paşi grei

acum am trei ochiuri de lumină.

Premiul revistei Discobolul și al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în volum i-a fost acordat lui Silvan Stâncel pentru cartea Incredibil.Iubesc.  
            “Este un premiu onorant și neașteptat pentru mine… Mulțumesc revistei „Discobolul” și Filialei Alba Hunedoara a Uniunii Scriitorilor pentru acordarea acestei distincţii ! Volumul Incredibil.Iubesc a avut de la apariție și până acum un parcurs neașteptat de bun. Cartea este deja tradusă și lansată pe piață în limba română și spaniolă, fiind totodată tradusă în manuscris în limbile engleză și germană. Primul tiraj este aproape epuizat în urma vânzării iar invitațiile de a o lansa în țară și în străinătate mi-au întrecut așteptările. Ba mai mult, după texte din Incredibil.Iubesc s-a montat în luna martie a acestui an un spectacol de muzică flamenco în Franța, la Avignon, în cadrul Festivalului de Muzică Andaluză. Doresc să mulțumesc LIBRIS EDITORIAL Brașov, în special domnului Virgil Oniță și doamnei Dana Anghelescu, pentru sprijinul oferit în apariția cărții INCREDIBIL.IUBESC și nu în ultimul rând cititorilor ! Sărbători Fericite ! “
 
Silvan Stâncel, autor Incredibil.Iubesc
 
 
            ***
            ISTORIC CARTE
 
            Silvan Stâncel – INCREDIBIL.IUBESC
 
 17 decembrie 2016 Premiul Revistei DISCOBOLUL și al Filialei Alba Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în volum Incredibil.Iubesc
– în anul 2016 a fost publicată în limba spaniolă sub titlul INCREIBLE.AMO la editura LIBRIS EDITORIAL
 – în anul 2016 este finalizată traducerea în limba engleză și limba germană urmând a fi publicată în limba germană cu titlul UNGLAUBICH.ICH LIEBE
– în anul 2015 a fost publicată în limba română la editura LIBRIS EDITORIAL de la Brașov sub titlul INCREDIBIL.IUBESC  
– o fost lansată în cadrul: Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov 2015, Festivalului Internațional de Teatru POVEȘTI Alba Iulia 2015, Conferințelor BookLand Evolution 2015, Târgului de Carte Alba Transilvana Alba Iulia 2015, Festivalului Internațional de Poezie București 2015, Festivalului Mărțișorul Munțomanului Diham 2015, Concert Orșova 2015, Festivalului Acustic Live Reghin 2015,  Festivalului Andaluz de Muzică Flamenco la Avignon – Franta 2016
– pagina oficială a cărții pe facebook este https://www.facebook.com/incredibil.iubesc/?fref=ts
– este disponibilă on line:  
Ro : INCREDIBIL.IUBESC
Es: INCREIBLE.AMO
 
 -Invitații de lansare în străinătate:
 
1. MEXIC, Guadalajara, Guadalajara International Book Fair (FIL Guadalajara) 2015
2. FRANȚA, Avignon, martie 2016 – FESTIVAL ANDALOU AVIGNON 15e
3. VENEZUELA, Caracas, Feria Internacional del Libro de Venezuela (FILVEN 2016)
4. GUATEMALA, Festival Internacional de Poesía en Guatemala (Filgua 2016)
5. SPANIA, Madrid, Festival de Poesía de Madrid 2016
6. ARGENTINA, Cordoba, Festival Internacional de Poesía de Córdoba 2017
7. PUERTO RICO, Guaynabo, Festival Internacional de Poesía en Puerto Rico 2017 
 
  dosar de presa on line INCREDIBIL.IUBESC:
 
Interviuri carte INCREDIBIL.IUBESC

TV – Silvan Stâncel & criticul literar Aurel Pantea la DUMINICA E CHIC, 15 martie 2015

https://www.youtube.com/watch?v=EpiPtxLT1g4

TV – Silvan Stâncel – DE LA MUZICĂ LA POEZIE (25 februarie 2015)

Radio – Silvan Stancel – INCREDIBIL.IUBESC, in studioul Radio UNIREA FM, 10 februarie 2015

———————–
TV
RADIO
ON LINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *