Poveștile coloniilor de pe Valea Sebeșului. Galerie Foto

Începând cu anul 2011, o mână de oameni risipiți de viață prin toate colțurile țării și ale lumii se întâlnesc la sfârșitul lunii iunie la Șugag. Sunt doar o mică parte dintre cei care, în urmă cu treizeci, patruzeci de ani au venit pe Valea Sebeșului să lucreze la amenajarea hidroenergetică a râului. Viața grea, presărată cu privațiuni, tinerețea, spiritul camaraderesc, i-a făcut pe ”coloniști„ să nu uite aceste locuri minunate și să revină aici în fiecare an cu aceeași plăcere și bucurie. Pentru că subiectul este mult prea amplu, vom aminti aici câte un pic din ceea ce a însemnat din punct de vedere uman marele șantier al amenajării Văii Sebeșului. Vom începe astăzi cu

Colonia TCH

Oașa

Au venit din toate colțurile țării ca să construiască baraje și hidrocentrale. Cei care au trait acele vremuri isi amintesc cum, aproape peste noapte, au aparut orase in miniatura, construite din baraci din placaj, izolate cu vata de sticla. Prima colonie de pe Valea Sebesului a fost cea in care locuiau cei care lucrau la barajul de la Oasa, colonia Fetita. Era asezata la cinci kilometri de barajul Oasa, in apropierea locului unde se afla acum Manastirea Oasa. De fapt manastirea contine si o cladire, din caramida si piatra, care facea parte din colonia Oasa.

Copilaria la 1500 de metri, la Fetita

Pratic cei care au fost primii locatari ai coloniei au fost cei care au lucrat la construirea hidrocentralei Portile de Fier I, de la Orsova. Pentru multi dintre ei a fost un soc mutarea de la civilizatia orasului, intr-o colonie de baraci, in varful muntelui. “La Orsova aveam gradinita, si pe langa ca mergea televizorul pe programul 1, prindeam si sarbii si bulgarii. Ba uneori mai intrau si posturi italiene. La Oasa nu prindeam nici programul I. Cum sa va spun, era pustietate totala, eram cativa copii care ne stiam de la Portile de Fier, si mai venisera cativa din Moldova, de la Bicaz. Va dati seama, in vacanta, parintii plecau la ora sapte la servici, si se intorceau pe la cinci. Ne inchideau in casa, si cateva saptamani am stat impreuna cu sora-mea inchise in casa. Chiar daca eram copil, aproape ca faceam cu nervii. Pana ne-am prins ca, stand la parter, puteam iesi pe geam. Si nu intelegea maica-mea de ce suntem asa de obosite. Dar intr-o zi, a venit maica-mea mai devreme de la serviciu, era ceva ziua hidrotehnistului, nu mai stiu eu ce, si ne-a prins jucandu-ne cu copii in fata blocului. Urmatorul pas, dupa o chelfaneala buna, a fost sa bata geamurile in cuie. Inchipuiti-va, doua fetite lasate sa umble aiurea, in pustietatea aia, pe unde ursul nu era chiar strain.” ne povesteste Mihaela, unul dintre copii coloniei, care acum locuieste in Italia.

Dorin, un alt copil venit de la Lotru, isi aminteste ca, “nu aveam scoala, nu era gradinita, era doar un magazin, ma rog, un fel de magazin si o cantina. Acolo mancam si noi uneori, acolo mancau muncitorii care aveau abonament, acolo mancau soldatii care lucrau la baraj. Nu va puteti inchipui cum arata colonia aia in primii ani. Cand au inceput sa se construiasca mai multe baraci, au venit si minerii care lucrau la aductiune, si betonistii, deja erau acolo sute de oameni, cu copii dupa ei. Incepeam chiar sa ne impartim pe gasti, in functie de zona de colonie in care locuiam. S-a construit apoi si o scoala, si gradinita, se schimbasera lucrurile. Greul pentru noi a inceput cand a trebuit sa mergem la liceu si sa stam in internate. Sincer, pentru multi dintre noi, adaptarea a fost destul de grea. Aici, la Oasa eram ca o mare familie. Acolo, la oras, eram printre straini.”

A cazut cu in prapastie cu Belazul meu

Cu cat inainta constructia complexului hidroenergetic de la Oasa, cu atat se strangeau relatiile intre oameni. Multe cupluri s-au format aici si au devenit familii, care de 40 de ani, dainuiesc.si acum. Nici tragediile nu au acolit organizarea de santier de la Oasa. Janos, pe atunci un tanar sofer, isi aminteste cum colegul de utilaj a murit, dupa ce s-a pravalit cu vehiculul in prapastie. “Trebuia intre colegul meu in schimb de zi, dar m-a rugat sa mai stau eu o tura, ca a fost noaptea la o cumetrie si inca nu si-a revenit din betie si ca o sa stea el in schimbul de noapte in locul meu. Ne staim de la Porti, am fost cu el acolo si nu puteam sa il refuz. Dupa ce a intrat el in tura, cobora din cariera cu utilajul ala de 75 de tone. Era un frig napraznic, sistemul hidraulic de franare a inghetat si s-a pravalit cu Belazul in prapastie. N-am mai fost om cateva luni de zile. Trebuia sa fiu in locul lui. Asta e viata, nu te poti pune cu ea.”

Complex hidronergetic Oasa consta practic in barajul de anrocamente de la Oasa, aductiunea Oasa-Galceag, hidrocentrala Galceag si mai multe aductiuni secundare.

Viata coloniei TCH Oasa a continuat pana la jumatatea anilor 80, cand grosul activitatii s-a mutat in aval, la Barajul de la Tau-Bistra, iar atat colonistii cat si cladirile au fost mutate 15 kilometri mai aproape de civilizatie. Ultimii colonisti au plecat de la Oasa in primii ani de dupa revolutie, cand de fapt si lucrarile la baraj, s-au finalizat, odata cu turnarea placilor de beton si etansarea fetei barajului.

O parte dintre colonisti s-au mutat si in colonia de la Dobra, care deja fusese si ea ridicata, dar despre acestea, in numerele viitoare.

Emanuel Jilinschi

Publicat in Ziarul Apulum

8 comentarii la „Poveștile coloniilor de pe Valea Sebeșului. Galerie Foto

  • iunie 23, 2016 la 15:37
    Permalink

    Emotionant! Sunt Berechet Florentin si din 74 pana in 81 am locuit la Oasa in colonia Fetita! Am avut o copilarie extraordinara,si imi amintesc cu drag despre asta!

    Răspunde
    • aprilie 23, 2018 la 19:07
      Permalink

      Salut Florine sunt Paul iti mai aduci aminte cind eram la oasa la micropompieri ??? eu si acuma mai am pozele de atunci amintiri placute din copilarie. Daca ai chef poti sa ma suni sa mai discutam. tel 0745330497

      Răspunde
  • iunie 24, 2016 la 14:16
    Permalink

    Am crescut la OASA ,a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea .Mama a locuit in FETITA pina in anul 2001

    Răspunde
  • iunie 24, 2016 la 21:03
    Permalink

    Cinste celor ce au muncit pe valea sebesului.Si acum dragi nostri de conducatori nu stiu cum sa faca sa privatizeze pt. ca nu este rentabil.Sint Stanila Adrian si din 77″ o mare parte a copilariei am petrecuto in coloniile Dobra si Petresti si imi aduc aminte cu drag de acea copilarie

    Răspunde
  • iulie 1, 2017 la 14:36
    Permalink

    Felicitări pentru acest minunat articol, care mi-a stârnit o mulţime de amintiri plăcute.
    Sunt Daniela Burlă, fiica lui Ioan şi Elena Burlă şi am copilărit la Oaşa.
    Ce vremuri!
    Multă sănătate tuturor coloniştilor!

    Răspunde
  • iulie 1, 2017 la 20:32
    Permalink

    Buna ! Cei mai frumosi ani din viata mea. Da,eram ca o familie mare de tot, cu oameni veniti din toate colturile tarii. Sunt Mirela Burla,dupa revolutie am plecat din Oasa ,aveam 18 ani,acum am 46, si imi amintesc cu drag de vremurile alea frumoase. Se poate scrie o carte despre ,,marea” colonie Oasa.

    Răspunde
  • mai 4, 2018 la 20:30
    Permalink

    Salut ! Sunt Ioan Antal. Am locuit la Fetita si la Prigoana in anii 1973 – 1974. Tata meu – Ioan Antal a fost tehnician topograf . El a monitorizat lucrarile de escavatii in subteran pentru canalele de aductiune . Mama – Antal Veronica a fost asistenta medicala in colonie atat la Fetita , cat si la Prigoana. (Noi – copiii – puscan cu carbid pe stancile de pe langa colonie. :))) Imi amintesc cu drag acele vremuri. Mi-e dor sa revad locurile minunate ale copilariei. Va salut pe toti ! Respect tuturor care au depus acolo o munca titatica !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.