,,Pedalăm pentru România” a donat mâncare pentru Adăpostul de noapte din Gara CFR Alba Iulia

Așezământul social ,,Filantropia Ortodoxă din Gara CFR Alba Iulia: Adăpost de noapte a primit la sfârșitul săptămânii trecute o importantă donație din partea bicicliștilor care au pedalat în cadrul acțiunii intitulată „Pedalăm pentru România”. Marșul bicicliștilor a fost dedicat Centenarului Marii Uniri și la el au participat bicicliști din toată țara. Cei aproximativ 250 de bicicliști au pornit în data de 26 iunie din București, Iași, Timișoara și Drobeta Turnu Severin și au ajuns la Alba Iulia în 30 iunie. Aceștia au beneficiat pe durata marșului ciclist de apă, sucuri, dulciuri, iaurturi, fructe și snacksuri iar produsele pe care nu le-au consumat au fost donate adăpostului de noapte din Gara CFR Alba Iulia.

,,Având în vedere că am primit din partea bicicliștilor o cantitate mare de alimente, apă și sucuri ne-am gândit să oferim din produse și altor centre sociale din Alba Iulia, deoarece dar din dar se face rai. Printre acestea se numără Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Alba Iulia care are în grijă aproximativ 30 de vârstnici. Vreau să mulțumesc membrilor Asociației sportive Cu bicicleta departe din localitatea Voluntari, județul Ilfov, deoarece și-au folosit bicicletele nu doar spre plăcerea personală, ci s-au pus în slujba aproapelui. De aceea aș dori ca fiecare dintre noi să reușim ca împlinirea personală s-o transformăm în bucuria aproapelui, ca bucuria să fie deplină, a spus părintele coordonator Petru Oneț.

La adăpostul de noapte din Alba Iulia au fost găzduite în ultima perioadă între 39 și 44 de persoane fără adăpost.

Așezământul social ,,Filantropia Ortodoxă din Gara CFR Alba Iulia: Adăpost de noapte are o capacitate de 50 de locuri. Beneficiari ai centrului sunt persoane fără adăpost identificate pe stradă sau în gări. Acestora li se oferă servicii de primire, găzduire temporară şi cantină socială, îngrijire și igienizare. De asemenea, persoanele găzduite aici primesc și consiliere, suport emoţional, sunt informate și orientate pentru a se putea integra socio – profesional. Beneficiarii sunt însoţiți pentru obţinerea unor documente şi acte de identitate sau stare civilă, primesc ajutor material, îmbrăcăminte și asistenţă moral – religioasă.

Adăpostul de noapte a fost înfiinţat în 2008 și funcţionează pe baza parteneriatului dintre Consiliul Local Alba Iulia prin Direcţia de Asistenţă Socială, Consiliul Judeţean Alba prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *