„Pasărea măiastră” sau povestea bucuriei. Cronică de teatru

Basmul își are adânc înfipte rădăcinile într-o lume ancestrală, o lume în care mitul și ritul se împleteau pentru a zămisli acea lume. Dacii liberi credeau într-unul singur, așa cum o facem și noi acum, jertfind pe altarul credinței iubirea umană. Poveste, fără doar și poate, dar și adevăr. Cine suntem noi toți? indiferent de culoarea pielii și/sau de credință. Oameni. Despre asta vorbesc basmele, despre oameni, omenie și despre lupta cu viața și necazurile ei care, chiar și azi, ni se pot părea fantastice; aici, în poveste, chiar sunt fantastice.

Vă întrebați, cu siguranță, unde vreau să ajung. La un spectacol de teatru de păpuși, la o nouă premieră a Prichindelului albaiulian – „Pasărea măiastră”, spectacol care are la bază basmul lui Petre Ispirescu într-o adapare scenică originală semnată de Gabriel Apostol. Nu demult, Teatrul de Păpuși Prichindel din Alba Iulia v-a mai prezentat un spectacol în premieră – „Sânziana și Pepelea”, un spectacol total diferit de acesta din urmă. De ce tocmai aceste titluri au fost propuse pentru anul 2018? În primul rând, evident desigur, au la bază texte ale unor scriitori români importanți: Vasile Alecsandri și Petre Ispirescu, iar 2018 este anul în care sărbătorim 100 de ani de România mare. În al doilea rând, mesajul principal al fiecărui spectacol, implicit al fiecărui text, au o largă adresabilitate, putând fi prezentate și făcute accesibile copiilor, țintind însă indirect publicul adult. Sunt două spectacole care fac posibilă trasarea unei linii de demarcație între un trecut și un viitor al nostru, al românilor, punând în balanță ce am făcut bine și ce nu, dar și ce am putea face pentru ca să ne fie bine. Unul este ironic-moralizator, celălalt aduce înțelepciunea strămoșească pe scena cotidianului.

Basmul lui Ispirescu spune așa: un împărat, care avea trei fii, dorește să ridice o măreață și strălucitoare mănăstire. Dintr-un motiv necunoscut, turnul, care ar încununa finalizarea acesteia, se surpa de fiecare dată și oricâte rugăciuni s-au făcut și oricâtă strădanie și pricepere au fost, era de neînțeles ce lipsea pentru înălțarea mănăstirii. Printr-un vis i se transmite împăratului ideea că unei păsări măiestre, adusă de pe celălat tărâm, să i se facă cuib în turn și doar atunci acesta va putea dăinui. Fiii împăratului vor pleca pe rând în căutarea păsării măiestre, dar numai fiul cel mic va reuși, în ciuda tuturor obstacolelor și a înșelăciunilor puse la cale de proprii săi frați.

Gabriel Apostol, aplecându-se cu atenție asupra textului și mesajului conținut, își propune, pe de-o parte, să refacă niște legături ancestrale ale poporului român cu cel din care își trage rădăcinile – poporul dac. În basmul lui Ispirescu personajele nu aveau nume, reprezentând doar tipologii umane, ierarhii și conexiunile lor. Gabriel Apostol le conferă personalitate personajelor prin alegerea de nume dacice, unele cu anumite semnificații, cum este cel al lui Vezina de exemplu, care înseamnă activ, viguros, altele provenind chiar de la conducători daci: Cotiso, Zuras, Zia (prințesă dacă). În continuarea aceleiași idei este înlocuirea vulpoiului din basm cu lupul (stindardul geto-dacilor consta dintr-un cap de lup cu gura deschisă). Pe de altă parte, regizorul știe că acest spectacol se va adresa copiilor în principal și de aceea va înlocui mănăstirea cu un palat, un palat fiind mult mai vizibil în mintea și în ochii copiilor.

Actorii își fac intrarea în scenă din sală, din foaierul sălii, mai precis, cu ritmuri de bețe și de tobe, precum într-un ritm ritualic, incantând și invocând aducerea bucuriei. Dar bucuria nu vine oricum, ea cere lacrimi, cere sacrificiu, pornind pe un drum inițiatic într-ale înțelegerii lumii și omeniei acesteia.

Omule, pomule,

Omule, pomule,

Nu te milui,

Nu te jelui,

Că duhul tău

N-a apus

E numai dus

E numai întors

Din lumea ce-a fost.”

Întreg constructul spectacolului se bazează pe aceleași caracteristici ale basmului: personaj pozitiv versus personaj negativ, drum inițiatic, personaje fantastice, binele învingător în lupta cu răul.

Firul narativ pornește de la un moment marcant, imposibilitatea de a înălța palatul în absența unui sacrificiu, moment în care ne sunt prezentate și personajele în jurul cărora se va construi întreaga poveste: împăratul, cei trei fii ai săi și ghionoaia. Ce îi lipsește acestui palat pentru a se înălța și a dăinui? O voce ne spune că trebuie adusă Pasărea măiastră, pasăre fermecată care, cu cântul ei de ființă liberă, va învinge răul abătut asupra împărăției regelui Zuras. Dar cu adevărat, vom afla răspunsul doar la final. Fiii împăratului se grăbesc să pornească în căutarea păsării măiestre, dar fiecare având alt motiv: Vezina, întâiul fiu, vrea tronul, vrea puterea, Blaesus, cel de-al doilea, mult mai leneș din fire și mai delăsător, vrea și el tronul, dar doar dintr-un confort al celui ce stăpânește și poruncește, iar Cotiso, cel mai mic, prâslea cum îi spun frații, vrea să-și ajute tatăl, cu prețul vieții, fără a râvni la ceva. Este fiul cel bun, cel curajos, cel onest, cel care simbolizează omenia adevărată. Caracterul fiecăruia va ieși la iveală pe parcurs și copiii vor putea vedea și înțelege ce se poate întâmpla atunci când ești lipsit de generozitate sau când minți.

Așadar, dincolo de această translatare a poveștii într-un spațiu mitic, spectacolul are un caracter puternic educativ. Copiii vor putea înțelege că e important să fii generos, fiind ulterior răsplătit, că a avea un prieten înseamnă foarte mult în viață și poți ieși din orice încurcătură sau necaz la liman, la lumină, cu ajutorul acestuia, că e bine să fii curajos și să încerci, altfel nu-ți vei cunoaște puterile și, de fapt, nu te vei cunoaște pe tine însuți. În acest sens, acele personaje secundare, de legătură, precum lupul/omul-lup și orbul devin simbolice, devin personaje-cheie.

Personajul principal în această frumoasă poveste este fiul cel mic al împăratului, Cotiso, care va beneficia de inițierea pe drumul vieții și al înțelepciunii, prin încercările la care este supus și din care va ieși un învingător. Dând dovadă de omenie, el își va câștiga prieteni-aliați, care îl vor ajuta în luptele cu personajele teribile precum zmeii și ghionoaia, fără de care, altfel, nu ar fi izbândit. Este singurul care va avea acest parcurs încărcat de obstacole, un privilegiu al vieții de adevărat conducător, dar care îi va aduce mult meritatul tron, îi va aduce regina demnă de a-i sta alături și veșnicia unui palat în care măiastra pasăre, ca orice pasăre care trebuie să fie liberă, va înnobila cu cântul ei întreg regatul.

Personajele-păpuși, frumos construite, îmbrăcate în costume dacice sau de inspirație folclorică românească, prind viață în mâinile actorilor, invitându-i pe micii spectatori să le fie alături în derularea acțiunilor din poveste. Personajele fantastice sunt create în acest sens fie prin supradimensionarea acestora – zmeii au capete uriașe, cu trăsături fioroase, ghionoaia are aripi de dragon mari și un gât foarte lung pe care stă înfipt un cap imens, puternic colorat, de la care ies în evidență doi ochi mari și strălucind a răutate, fie prin tonurile intense de lumină colorată care sunt proiectate asupra lor – pasărea măiastră capătă o delicată strălucire.

Atmosfera se creează atât prin luminile proiectate asupra păpușilor, cât și prin muzica bine gândită, punctând fiecare moment de tensiune sau inserând frumoase fragmente de muzică românească autentică, tot într-un ritm care face trimitere la un ritual, invocând călătoria, dar mai ales invocând bucuria.

Omule, pomule,

Omule, pomule,

Nu te milui,

Nu te jelui,

Bucurați-vă bucurați

Și voi ceilalți

Oamenilor, pomilor,

Oamenilor, pomilor,

Cântați și jucați

Și vă bucurați

Spectacolul, de fapt, este gândit ca unul aducător, finalmente, de bucurie: bucuria spectacolului de teatru propriu-zis, bucuria de joc a actorilor în fața publicului și bucuria de poveste.

Întreaga poveste se desfășoară într-un decor minimalist, un decor zugrăvit în culori pastelate, care-și modifică nuanțele în funcție de lumini. La fel de discrete și de simple sunt costumele actorilor, care parcă îi transportă și pe ei în acea lume de demult din poveste, fără însă a le exclude prezența și rolul pe care îl au, acela de a da grai și suflet păpușilor.

Cei care și-au propus să aducă bucuria, despre care am vorbit atât, în scenă au fost: regizorul și semnatarul adaptării Gabriel Apostol, scenograful Gavril Siriteanul, semnatarul coloanei sonore Levente Szöcs, actorii: Viorica Boda, Iulian Lungu, Irina Melnic, Cătălina Mihăilă, Ramona Mincu-Benchea, Teodora Popa, Tudor Cristian Popa și Rareș Bogdan Porca, regizorul tehnic Elena Madaras, coordonatorii de lumini Ovidiu Tămășan și Călin Popa, sunetistul Florin Andrea, croitoreasa Mirela Tămășan, tâmplarul Marin Goia, mașiniștii Răzvan Laszlo și Gabriel Țipțer și, nu în ultimul rând, managerul Ioana Bogățan.

Spectacolul „Pasărea măiastră” nu este un spectacol ușor și poate de aceea este departe de a fi unul perfect (cred că aici s-ar găsi extrem de puține spectacole care să ajungă în apropierea perfecțiunii), este un spectacol solicitant pentru întreaga echipă, care cere, dincolo de măiestria mânuirii, atenție mărită și sincronizare. Sunetul/cântul și lumina trebuie să fie simultane, la locul și timpul potrivit. E un ansamblu care cere muncă de echipă și dacă din poveste înveți că a fi împreună însemnă că ești deja învingător, din munca la o piesă de teatru, în general, înveți că un spectacol bun sau foarte bun se construiește prin a fi împreună.

Și de câte ori scriu despre un spectacol de-al Teatrului de Păpuși „Prichindel”, cu subiectivitate evident, de fapt fac o reverență întregii echipe pe care am prezentat-o în rândurile anterioare.

Cristina Smadea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.