O săptămână de teatru ca-n ”Povești”

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Povești” Alba Iulia are, în 2017, ceea ce a știut de la bun început să aibă: diversitate, orientare spre publicul larg și spectacole puternice. Atât de puternice, încât albaiulienii, încă lipsiți de existența unui teatru dramatic, le țin minte multă vreme și vorbesc despre ele cu entuziasm chiar și după ani de zile de când le-au văzut. Bine ați venit la cel mai important eveniment cultural al județului Alba, care are ecouri chiar și acolo unde ele nu se văd.

Ecourile despre care vorbim sunt, firește, în gusturile și gândirea spectatorilor, care au șansa, an de an, la fiecare ediție, să intre în atmosfera unor spectacole de teatru unice ca stil, conținut și mesaj. Ecourile sunt la fel de puternice ca înseși spectacolele, iar dacă ar fi să amintim câteva dintre ele, ar trebui de fapt să le înșirăm pe toate. Fiecare spectacol din ediția a XII-a a festivalului are ceva de oferit, ceva de mișcat în noi, așadar fiți gata pentru o ofertă culturală care în primul rând provoacă!

Spectacole. Structura festivalului rămâne aceeași pe care o știți deja din celelalte ediții – spectacole pentru cei mici, dimineața, și spectacole pentru adulţi, seara, ceea ce confirmă tradiția și adresabilitatea largă a festivalului. Ca în fiecare an, programul include spectacole de teatru non-verbal, verbal sau intens verbal, de animaţie pentru adulţi, de teatru-dans, de coregrafie, de teatru cu elemente de clovnerie şi divertisment explicit, aşadar o ofertă variată de nuanţe şi limbaje scenice. Dintre titluri menționăm A douăsprezecea noapte (r. Victor Ioan Frunză), Noapte pariziană (r. Daniel Pop), Furtuna (r. Cristian Pepino), Freak Show (r. Florin Piersic Jr.), Amantul (r. Vlad Stănescu), All Inclusive (r. Vlad Zamfirescu), #Emojiplay (r. Gigi Căciuleanu) sau Soldatul de ciocolată (r. Andrei Șerban). Spectacolele festivalului, 22 în total, sunt producții atât din România (București, Galați, Târgu Mureș, Brașov, Craiova, Arad), cât și din străinătate (Franța, Italia, Bulgaria, Republica Moldova).

Și mai e ceva. Nu în ultimul rând, vor avea loc o expoziție de fotografie („Atitudini – Marcel Iureș în imagini”), una de costume commedia dell̕arte, discuții despre teatru, despre profesiuni și despre viață în general (Cătălin Ștefănescu în dialog cu Marcel Iureș; Cafeaua cu tâlc), ateliere de mânuire păpuși, de scenografie și de teatrologie. Pe scurt, o ofertă culturală pentru cât mai multe gusturi. Totodată, în fiecare zi, la fiecare spectacol pentru tineri și adulți publicul va primi chestionare, concepute împreună cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Cu acest prilej, rugăm spectatorii să țină cont de ele și să le completeze până la finalul spectacolului; feedback-ul lor este mai mult decât important pentru organizatori.

Ziar, cafea, stare de bine. În plus, în fiecare zi spectatorii vor răsfoi ziarul festivalului. Așa cum știți deja, festivalul are propriul său jurnal, intitulat „Poveşti”, în care veți putea găsi cronici, interviuri, articole de specialitate, articole de opinie, pamflete, caricaturi şi fotografii de festival. De asemenea, fiecare zi va începe cu celebra „Cafea cu tâlc”, în Clubul festivalului (Art Cafe), unde spectatorii și presa se vor putea întâlni cu artiștii din festival. Clubul festivalului e, totodată, spaţiul neconvenţional, „de culise” al evenimentului, în care jurnaliştii au ocazia să-i intervieveze pe artişti.

Bilete. Până în prezent (3 octombrie 2017), s-au vândut 3.800 bilete, ceea ce confirmă, dacă mai era nevoie până acum, succesul festivalului. De asemenea, organizatorii estimează, la spectacolele dedicate copiilor, prezența a aproximativ 2.500 de copii, organizați prin intermediul grădinițelor și școlilor cărora le aparțin din Alba Iulia și din județul Alba. Totodată, organizatorii – prin parteneriatele cu Direcția de Asistență Socială Alba, Centrul de Plasament Blaj și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos – au oferit un număr de bilete gratuite.

O mână de ajutor. Ca în fiecare an, există o echipă de tineri, îmbrăcați în tricourile festivalului. Ei sunt voluntarii din Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, care și anul acesta vor da culoare și o mână de ajutor festivalului.

* * *

Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” Alba Iulia este organizat de către Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba. Este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba, purtând cu mândrie numele „Poveşti”, un nume simplu și atrăgător ca eveniment, care place și, totodată, care exprimă însăși ideea de teatru. Prin denumire şi conţinut, festivalul acoperă atât așteptările copiilor, cărora le este dedicată fiecare dimineață de festival, cât și gusturile adulţilor, cu deschidere simultană către canonic şi neconvenţional.

Info bilete:

Pentru ediţia cu numărul XII a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, care se va desfăşura între 9 – 15 octombrie 2017, biletele s-au pus în vânzare în următoarele puncte:

– la Teatrul de Păpuşi „Prichindel”, între orele 09.00 – 16.00, luni-joi, vineri 9.00 – 15.00

– la Casa de Cultură a Sindicatelor, între orele 08.00 – 19.00, luni-vineri

– online, pe www.biletmaster.ro

Spectacole pentru tineri și adulți

Preț bilet întreg: 18 lei

Preț bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari: 15 lei

Preț bilet redus pentru grupuri mai mari de 40 persoane: 10 lei / persoană

Preț bilet spectacol-lectură: 5 lei

Spectacole pentru copii

Preț bilet întreg (copii și părinți): 5 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *