O nouă carte lansată de autorul albaiulian Ioan Brad

Joi, 10 mai 2018, la Alba Iulia va avea loc un eveniment editorial prilejuit de lansarea celei mai recente cărți a autorului albaiulian Ioan Brad. Cartea se numește ,,Mesaj nocturn” și redă în paginile ei câteva dintre trăirile și întâmplările de viață ale unui om trecut prin experiențe deosebite. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor și Asociațiunea ASTRA.

Lansarea cărții ,,Mesaj nocturn” a autorului Ioan Brad va începe la ora 18:00 în Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și va beneficia de prezența a numeroși invitați, Ioan Brad fiind cunoscut ca un important activist cultural ce face parte din mai multe asociații și fundații patriotice din județul Alba.

Lansarea cărții ,,Mesaj nocturn” va fi urmată de prezentarea primelor două volume ale autorului, două lucrări cu titluri sugestive: ,,Cu cărțile pe față” și ,,Prolog și epilog”. Este de menționat faptul că deși albaiulian fiind, autorul este la prima sa ,,ieșire” publică în orașul în care locuiește și își desfășoară activitatea scriitoricească.

La eveniment vor participa reprezentanți au autorităților locale și județene, membri și simpatizanți ai fundațiilor și asociațiilor patriotice din județul Alba, prieteni și cunoscuți ai autorului. Alături de aceștia sunt invitați toți cei ce iubesc cartea și literatura. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe oferite de autor iar intrarea la eveniment este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.