O albaiulianca printre castigatorii concursului de artă culinară GastroPan 2017

Ultima zi a celui mai important târg de specialitate pentru industriile de panificație, cofetărie, gastronomie și ospitalitate, expoziția GastroPan, a reprezentat cireașa de pe tort nu doar în ceea ce privește inovațiile, tehnologiile profesionale și demonstrațiile interesante la standurile expozanților pregătite pentru vizitatori, ci și în ceea ce privește factorul de atracție pe care îl reprezentau numeroasele platouri festive culinare și sculpturile din fructe și legume aduse la secțiunea de gastronomie a Concursurilor GastroPan. Cei mai pricepuți și experimentați chefi și bucătari artiști din România au participat la concursurile de gastronomie care au avut loc sâmbătă, 25 martie în cadrul expoziției GastroPan, la Sibiu.

La secțiunea de Gastronomie a Concursurilor GastroPan 2017 s-a premiat cel mai reuşit, apetisant şi sănătos platou culinar pregătit individual, dar şi cel mai elegant și estetic platou festiv creat de o echipă de bucătari, precum şi cele mai uimitoare creaţii artistice ale celor mai talentați sculptori în fructe şi legume. Preparatele, adevăratele operele de artă ale concursurilor culinare au fost evaluate de un juriu format din chefi recunoscuți, premiați la numeroase concursuri culinare mondiale de referință și lideri ai asociațiilor profesionale naționale și internaționale. Aflaţi cine sunt câştigătorii categoriilor Platouri culinare reci şi Sculptură în legume şi fructe!

Gustări sănătoase pe platouri culinare festive

La această categorie, concurenţii (care au participat fie individual fie în echipe) au avut sarcina de a prezenta un platou festiv la alegere (carne, vânat, pasăre, peşte, crustacee cu garnitură şi sosul adecvat), prezentat rece – pentru 8 persoane folosind orice tip de ingrediente (legume, brânzeturi şi preparate marine, aluaturi, condimente, mirodenii, sosuri), care susțin stilul de viață sănătos al consumatorilor.

Locul I la proba individuală a fost câştigat de Ciutacu Gheorghe, reprezentant al Total Food Trading Srl din București. Câştigătorul a pregătit un platou festiv cu ton roșu infuzat cu lemn dulce și ghimbir în mantie de ricotta și cerneală de sepie, terină de șalău cu creveți, fasole roșie și mazăre, somon parfumat cu lemongrass și brânză Philadelphia, rodul pământului (crutoane pâine, măsline, cartof dulce, lăstar de floarea soarelui, veloute de păstârnac și ardei roșu pe cruton de biscuite cu quinoa, paletă de legume multicolore (sparanghel, cartof mov, conopidă, morcov, țelină, ulei de măsline), sos de limetta și sos de Dijon.

La categoria Platou festiv pregătit de către o echipă de bucătari câştigătoarea a fost echipa de la Hotelul Belvedere din Brașov. Bucătarii au prezentat un platou cu pește, savarină cu fructe de mare coaptă și glasată cu unt de homar, terină din file Halibut cu creveți, edamame și spanac, somon marinat cu cremă de hrean, alge marine în mantie de praz infuzat în consomme de legume cu curry, batog din coadă de Monk fish. În afara de aceste preparate lucrarea câștigătoare a mai conținut ca și garnitură biscuiți de orez cu sepie, semisferă din buillabase cu legume și cilindru din file de șalău, millefolie din dovleac cu cremă de brânză de capră și legume, panna cotta din lapte de capră cu legume, mixt de salată cu legume și sosuri de leurdă cu hrean și de muștar cu mascarpone cu curry și salsa de avocado cu mango ușor picantă.

 

Iată câştigătorii categoriei:

Locul I (individual): Ciutacu Gheorghe – Total Food Trading Srl, București

Locul I (echipă): Bejenaru Vasilică, Gido Silviu Mihai – Hotel Belvedere, Brașov

 

Locul II (individual): Florea Ion – Unita Turism Holding S.A., Timișoara

Locul II (echipă): Voicu Filip, Banu Gheorghe Adrian – Brasserie Luther, Brașov

Locul III (individual): Muntean Nicolae Marius – Proiect Turism Srl, Sibiu

Locul III (echipă): Anghel Roxana, Banciu Dumitru, Manolache Bogdan, Olariu Ovidiu – Continental Hotels București, București

Lumea acvatică… din fructe și legume

La această categorie, concurenţii au avut sarcina de a sculpta piese artistice din fructe şi legume având tematica ”Lumea acvatică”. Juriul a avut o sarcină foarte dificilă, bucătarii artiști au prezentat creatii artistice uimitoare. În acest an două sculpturi culinare au fost premiate cu premiul I. Cele mai frumoase creaţii artistice au fost sculptate de către Forris Kinga, reprezentantă Abib Srl și Râpa Adrian Raul de la Fantezia Decor Srl.

Lista câştigătorilor:

Locul I: Forris Kinga – Abib Srl, Târgu Mureș

Râpa Adrian Raul – Fantezia Decor Srl, Satu Mare

Locul II: Manea George – Panda Express Food Srl, Constanța

Locul III: Verdeș Liliana – Alba Iulia

Felicitări tuturor bucătarilor artiști pentru ingeniozitate, talent şi profesionalismul cu care s-au pregătit pentru Concursurile GastroPan 2017 și mulțumiri tuturor participanților, concurenților și juriului că au dat dovadă de minuțiozitate, respect și dedicare față de arta culinară ridicând-o astfel la nivel internațional!

Pentru mai multe detalii despre eveniment și imagini de la edițiile anterioare vizitați pagina www.gastropan.ro sau contactaţi organizatorii la telefon 0266-219.392, mobil 0787-677.310, 0733-313.043 sau e-mail info@gastropan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *