Municipiul Aiud. Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor și țânțarilor

ANUNȚ

MUNICIPIUL AIUD

Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud anunță cetățenii că, vineri, 04.05.2018, între orele 19:00 – 22:00, va avea loc o acțiune de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor și țânțarilor, în parcurile de joacă pentru copii, respectiv în Parcul Municipal Aiud. Acțiunea se poate prelungi în funcție de condițiile meteorologice. Pe întreaga durată a efectuării dezinsecției este strict interzis accesul populației în aceste locuri și se recomandă evitarea lor timp de 24 de ore.

Substanța folosită este SOLFAC EW 50 și K-OTHRINE EC 250 și va fi aplicată cu moto-pompe portabile.

Recomandăm apicultorilor să mențină albinele în stup cel puțin 24 de ore, pentru protejarea acestora.

Informații suplimentare se pot obține la sediul SPAPL, situat pe str. Tribun Tudoran, nr. 9 sau la numărul de telefon 0258/861593.

Birou Comunicare și Relații Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *