Municipiul Aiud. A început depunerea cererilor pentru apartamentele ANL

ANUNȚ

MUNICIPIUL AIUD

În scopul repartizării a două locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în blocul ANL P2F, situat în Municipiul Aiud, str. Ecaterina Varga, nr. 61 A, se pot depune cereri de către familiile sau persoanele interesate la sediul Primăriei municipiului Aiud, str. Cuza Vodă, nr.1.

Titularul cererii de repartizare a unei locuințe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii. Persoana care a depus cerere poate primi repartiție pentru locuință în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.

Stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor și repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, se va face potrivit criteriilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, și aprobate conform prevederilor HCL nr. 315 din 20.12.2016.

Persoanele interesate, precum și solicitanții care au cereri depuse, pot obține informații privind documentele necesare întocmirii/actualizării dosarelor, de la Direcția Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Aiud.

Termenul limită de depunere a cererilor însoțite de documentele actualizate este de 30.03.2018.

Birou Comunicare şi Relaţii Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.