Inca trei medalii pentru Mihnea Costachi la Campionatele Europene de sah rapid si blitz

Dupa medalia de bronz obtinuta la categoria juniori sub 16 ani in proba de sah rapid, Mihnea Costachi si-a continuat evolutia excelenta la Campionatele Europene de sah rapid si blitz de la Novi Sad (Serbia), obtinand inca trei medalii!

Joi dimineata Mihnea a evoluat in Superfinala, o proba care este specifica Campionatelor Europene de sah rapid, similara cu o gala a laureatilor, deoarece la startul acestei probe se afla medaliatii de la toate categoriile de varsta din proba de sah rapid. In primele doua tururi ale probei, care se desfasoara intr-un sistem eliminatoriu pana in semifinale, juniorul albaiulian i-a invins cu 2-0 pe Jan Subeli (Slovenia), campionul European de copii sub 12 ani, si Timur Keleberda (Ucraina), vicecampion european de copii sub 10 ani. Au urmat apoi confruntarile decisive pentru medalii, in care Mihnea i-a avut ca adversari pe primii doi clasati la categoria juniori sub 18 ani. In semifinale Mihnea Costachi a fost invins cu 2-0 de Valentin Dragnev (Austria), vicecampionul european de juniori sub 18 ani, insa juniorul albaiulian si-a revenit rapid, invingandu-l cu 2-0 in finala mica pe Jadranko Plenca (Croatia), campionul european de juniori sub 18 ani in proba de sah rapid, obtinand astfel o noua medalie de bronz.

Joi dupa-amiaza a fost programata proba de sah rapid pe echipe, in care la categoria juniori sub 18 ani Romania a inscris doua echipe. La finalul celor 7 runde ale turneului echipa Romaniei 2, in care alaturi de Mihnea Costachi au mai jucat David Gavrilescu, Alexandru Banzea si Malina Aciu s-a clasat pe locul 2, cu 5 victorii, un meci egal si o infrangere in fata Austriei, echipa clasata pe locul 1 la egalitate de puncta cu echipa noastra. Juniorul albaiulian a realizat 4,5 puncte la masa 1, cele mai bune rezultate fiind obtinute de David Gavrilescu si Alexandru Banzea, care au obtinut cate 5,5 puncte la mesele 2 si 3.

Dupa argintul in proba pe echipe a venit si aurul! In seara zilei de joi s-au comunicat rezultatele in proba de dezlegari (rezolvari de problem de sah), o proba care nu este printre preferatele lui Mihnea, de multe ori acesta alegand sa nu participe la aceasta proba pentru a se odihni in vederea participarii cu success la celelalte probe rapide. De data aceasta Mihnea a participat si a castigat locul 1 la categoria junior sub 18 ani cu 45 de puncte din 60 posibile, devansandu-i pe Konstantin Novikov (Rusia) 44 de puncte si Mihail Nikitenko (Belarus) 42 de puncte.

Un bilant de exceptie pentru Mihnea Costachi dupa 3 zile de concurs in care elevul Colegiului National “Horea, Closca si Crisan” Alba Iulia a obtinut o medalie de aur, o medalie de argint si doua medalii de bronz!

Vineri dimineata este programata ultima si cea mai spectaculoasa proba a competitiei, cea de blitz, in care juniorul albaiulian va incerca sa obtina o noua medalie pentru Romania la categoria juniori sub 18 ani, la aceasta proba neexistand categoria de varsta juniori sub 16 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.