Miercuri la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisată expoziția „Ex-Libris Brâncuși”

Miercuri, 21 martie 2018, ora 13.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisată expoziția „Ex-Libris Brâncuși”.

Manifestarea își propune să marcheze împlinirea a 142 de ani de la nașterea celui mai mare sculptor român, Constantin Brâncuși.

Expoziția omagiu va reuni lucrările a peste 200 de artiști plastici – graficieni, pictori, sculptori, ceramiști- din România, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia și Turcia.

De asemenea, evenimentul, organizat la iniţiativa artistului plastic Florin Stoiciu, profesor la Facultatea de Arte la Universitatea Ovidius din Constanţa, va beneficia de implicarea unor personalități din lumea artelor, precum: Mircia Dumitrescu, Aurel Bulacu, Ștefan Câlția, Alexandru Ghilduș, Bogdan Hojbotă, Napoleon Tiron, Costel Iacob, Mihai Tugearu etc.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național Cotroceni și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Muzeul albaiulian va găzdui expoziţia în perioada 21 martie – 15 aprilie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.