Lista lui Manolescu – GALA POEZIEI ROMÂNEȘTI CONTEMPORANE

 Vineri, 9 iunie 2017, începând cu orele 18,00, pe Aleea Muzeului Național al Unirii,  din Cetatea Alba Carolina, va avea loc  evenimentul Gala Poeziei Românești Contemporane – Lista lui Manolescu – un eveniment așteptat de iubitorii poeziei, în special și de publicul larg, în general, pentru că el reunește la Alba Iulia 19 poeți valoroși, aleși de critic literar și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, domnul NICOLAE MANOLESCU,  Domnia sa fiind și de această dată amfitrionul evenimentului. 

       Gala Poeziei Românești Contemporane se află la cea de-a VII-a ediție în acest an și se dorește a fi un adevărat regal de poezie. Evenimentul va fi îmbinat armonios  cu momente muzicale susținute de soprana Raluca Lucia Cîmpean, violonistul Liviu Cernat și pianistul Ovidiu Pârjol.

Gala Poeziei Românești Contemporane este organizată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și se desfășoară, ca în fiecare an, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Activitatea face parte din Programul minimal 2017 al instituției – 1. ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.7Gala poeziei românești contemporane – Lista lui Manolescu, program dedicat evenimentelor culturale dezvoltate de bibliotecă prin derularea unor proiecte culturale care definesc biblioteca drept centru multicultural în vederea satisfacerii cerințelor exprimate de membrii comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *