Liceeni din Aiud s-au jucat ”Politica locală”

COMUNICAT

MUNICIPIUL AIUD

Joc de strategie: Politica locală”

În perioada 25 – 27 octombrie 2018 s-a desfășurat „Jocul de strategie: Politica locală” organizat de către Fundația Friedrich Ebert România la care au participat liceeni din Aiud. Aceasta este o metodă de educație politică prin care stimulează participarea la luarea deciziilor în comunitate.

O echipă de traineri ai Fundației Friedrich Ebert România pregătiți special pentru derularea acestui proiect a coordonat întreaga activitate. Proiectul a debutat joi, 25 octombrie, cu participarea a 23 de elevi proveniți de la toate liceele aiudene la ședința ordinară a Consiliului Local Aiud pentru a urmări modul de lucru al consilierilor locali.

Vineri, 26 octombrie 2018, elevii au aflat modalitatea de funcționare a sistemul politic din România, accentul fiind pus pe procesul decizional de la nivel local. Ziua s-a încheiat cu o cină festivă în cadrul căreia tinerii au socializat între ei dar și cu consilieri locali.

Sâmbătă dimineața, 27 octombrie, patru consilieri locali voluntari au participat la curs și i-au îndrumat pe elevi în formularea interpelărilor și proiectelor de hotărâre propuse de ei pentru dezbaterea finală.

În aceeași zi, de la ora 17:00 a avut loc simularea unei ședințe a Consiliului Local în care consilieri au fost elevii înșiși. Aceasta a debutat cu o sesiune de interpelări adresate doamnei primar și a continuat cu propunerea a patru proiecte de hotărâre. Ședința a fost plină de dezbateri, programul prelungindu-se până după ora 19:00.

Felicitări elevilor care au ales să își aloce o parte din week-end unei activități din care cu siguranță au avut multe de învățat!

Mulțumim Fundației Friedrich Ebert România!

Birou Comunicare și Relații Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.