Legea 156/2000 protejează cetățenii români care lucrează în străinătate. Comunicat

COMUNICAT DE PRESĂ

Ref: Informare cu privire la modificarea Legii 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.

Legea 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate a fost modificată și completată, prin Legea 232/2017, cu aplicare de la data de 05.03.2018.

Modificările intervenite sunt:

ART. 1^2

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) plasare a forţei de muncă – activitate prin care se realizează următoarele:

1. identificarea locurilor de muncă oferite de angajatori, persoane juridice sau persoane fizice din străinătate;

2. constituirea unei bănci de date privind solicitanţii de locuri de muncă şi ofertele de locuri de muncă în străinătate;

3. publicarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de ocupare a acestora;

4. preselecţia sau, după caz, selecţia candidaţilor, corespunzător cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în concordanţă cu pregătirea, aptitudinile şi interesele acestora, testarea aptitudinilor, întocmirea şi gestionarea dosarului de personal şi a documentaţiei necesare;

5. întreprinderea demersurilor pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de muncă oferite;

6. punerea în legătură cu angajatori străini a persoanelor care au domiciliul în România şi care se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă;

b) agent de plasare a forţei de muncă – persoana juridică constituită în temeiul <LLNK 11990 31 13 2J1 0 43>Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv filialele societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit <LLNK 11990 31 13 2J2 42 7>art. 42 şi <LLNK 11990 31 13 2J2 44 37>44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca activitate principală «Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă» cod CAEN – 7810, denumită în continuare agent de plasare;

c) mediere – activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, finalizată prin încheierea unui contract individual de muncă;

d) interpunere – intervenţia unui terţ ca mijlocitor între agentul de plasare şi angajatorul străin sau persoana mediată, în vederea facilitării activităţii de mediere;

e) furnizor de servicii de plasare a forţei de muncă – persoana juridică stabilită pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spaţiului Economic European, care are dreptul legal de a presta servicii de plasare a forţei de muncă în baza legislaţiei statului de stabilire, fiind supus, după caz, unei proceduri de acreditare, autorizare ori înregistrare pentru prestarea de astfel de servicii;

f) alte categorii de intermediari – orice altă persoană fizică sau juridică;

g) persoana mediată – persoana aflată în căutarea unui loc de muncă, cu domiciliul în România şi care beneficiază, în vederea angajării, de activitatea de mediere conform prevederilor prezentei legi.

ART. 3

(2) La negocierea acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute la alin. (1), partea română va urmări respectarea principiului egalităţii de tratament şi a reglementărilor aplicabile în ceea ce priveşte nivelul salariului minim, durata timpului de lucru şi de odihnă, condiţii generale de muncă, sănătate şi securitate în muncă, asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale.

ART. 4

a) respectarea, pe durata angajării, a drepturilor prevăzute de legislaţia statului de primire, de acordurile, înţelegerile şi convenţiile bilaterale şi multilaterale la care România şi statul de primire sunt parte, precum şi a clauzelor contractului individual de muncă;

c) soluţionarea eventualelor litigii, având ca obiect respectarea drepturilor cetăţenilor români, potrivit legislaţiei statului de primire.

ART. 6

(1) Agenţii de plasare desfăşoară activităţi de mediere a cetăţenilor români, cu domiciliul în România, care solicită să lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise din străinătate de către persoane juridice sau fizice, în calitate de angajatori.

(2) Interpunerea altor categorii de intermediari între agentul de plasare, persoana mediată şi angajatorul străin este interzisă.

ART. 8

(1) Agenţii de plasare desfăşoară pe teritoriul României activitatea de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) s-au înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

b) au încheiat cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislaţiei statului respectiv, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;

c) dispun de spaţiul şi dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii;

d) au încadrat în muncă personal calificat în domeniul resurselor umane care face dovada experienţei în recrutare de personal;

e) nu au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, prevăzută de <LLNK 12017 0902 271 0 38>Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, incompatibilă cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare;

f) nu se află în faliment;

g) nu se află în dizolvare.

(2) Furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de plasare pe teritoriul României dacă au notificat inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să desfăşoare activităţile specifice în condiţiile art. 8^2 alin. (1)-(3).

(3) După înregistrarea la inspectoratul teritorial de muncă conform alin. (1) lit. a), agenţii de plasare au obligaţia de a organiza o bază de date care să conţină:

a) ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate, cu toate specificaţiile acestora, atât în limba statului de destinaţie sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională, cât şi în limba română;

b) informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a locurilor de muncă;

c) datele de identificare ale solicitanţilor locurilor de muncă, precum şi datele referitoare la calificările şi aptitudinile acestora.

(4) Pentru medierea cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, agenţii de plasare încheie cu solicitanţii locurilor de muncă contracte de mediere în formă scrisă, al căror conţinut este stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Agenţii de plasare efectuează în mod gratuit activităţi de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe.

ART. 8^1

(1) În vederea înregistrării la inspectoratele teritoriale de muncă, agenţii de plasare trebuie să prezinte următoarele documente:

a) certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din care să rezulte că au ca activitate principală «Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă» cod CAEN – 7810;

b) dovada înregistrării la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal, în conformitate cu prevederile <LLNK 12001 677 12 221 0 18>Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;

c) alte documente, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Agenţii de plasare care se supun procedurii de înregistrare, potrivit prezentei legi, au obligaţia de a notifica înfiinţarea de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, anterior începerii prestării de activităţi în cadrul acestora, atât inspectoratului teritorial de muncă unde sunt înregistraţi, cât şi inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială funcţionează respectivele sedii secundare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a documentului prin care se atestă înfiinţarea acestora.

ART. 8^2

(1) În vederea prestării, cu caracter permanent în România, a serviciilor prevăzute la art. 1^1 alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a notifica inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială au stabilit un sediu permanent în România, potrivit legii, anterior începerii prestării acestor servicii, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) În vederea prestării transfrontaliere, cu caracter temporar sau ocazional în România, a serviciilor prevăzute la art. 1^1 alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a notifica inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială intenţionează să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia de a notifica înfiinţarea pe teritoriul României de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, ale căror activităţi intră în sfera de aplicare a prezentei legi, inspectoratelor teritoriale de muncă în a căror rază teritorială funcţionează respectivele filiale, sucursale ori sedii, anterior începerii prestării activităţii în cadrul acestora, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

ART. 9

(1) Ofertele ferme din contractele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:

a) datele de identificare ale angajatorului străin;

b) durata ofertei ferme;

c) numărul locurilor de muncă din străinătate conţinute de ofertele ferme;

d) funcţia, meseria sau ocupaţia;

e) durata angajării, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;

f) durata timpului de muncă şi de repaus;

g) tariful orar şi/sau salariul lunar, moneda în care se efectuează plata, modalităţile de plată şi datele de plată a salariului;

h) sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale;

i) cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;

j) durata, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă;

k) condiţiile de muncă şi de climă, măsurile de sănătate şi securitate în muncă;

l) asigurarea medicală şi de viaţă a angajaţilor români, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii din ţara de destinaţie;

m) acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;

n) condiţiile de cazare sau, după caz, de închiriere a unei locuinţe şi de asigurare a hranei;

o) condiţiile de transport şi de repatriere a salariaţilor români, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;

p) obiceiurile locului şi orice alte aspecte specifice de natură a pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa salariaţilor români;

q) taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor angajaţilor cetăţeni români, asigurându-se, după caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale;

r) datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale României în statul de destinaţie.

(2) Agenţii de plasare au obligaţia de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a), d)-r) în contractul de mediere şi în contractul individual de muncă sau, după caz, în documentul echivalent acestuia pentru statele prevăzute la art. 10 alin. (2), încheiat între angajatorul străin şi salariatul cetăţean român, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia urmează să fie angajat.

ART. 10

(1) Pentru statele în care contractele individuale de muncă se încheie, potrivit legislaţiei aplicabile în statul respectiv, în formă scrisă, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura încheierea acestora de către părţi atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, înainte de plecarea salariatului din România.

(2) Pentru statele în care forma de angajare nu se realizează prin încheierea unui contract de muncă, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura comunicarea, către salariatul cetăţean român, înainte de plecarea acestuia din România, a documentului echivalent contractului de muncă potrivit legislaţiei statului de destinaţie, atât în limba română cât şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul.

(3) Agenţii de plasare vor păstra la sediul social sau, după caz, la sediile secundare, câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, semnat de părţi conform alin. (1) sau după caz, un exemplar al documentului prevăzut la alin. (2), pe care au obligaţia de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.

ART. 10^1

(1) Agenţii de plasare au obligaţia de a transmite, trimestrial, inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, până la sfârşitul lunii următoare trimestrului încheiat, situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate, conform modelului stabilit prin normele de aplicare a prezentei legi.

(2) Inspecţia Muncii centralizează situaţiile prevăzute la alin. (1) şi le pune la dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe în vederea facilitării acordării de asistenţă şi protecţie consulară în beneficiul persoanelor mediate şi angajate în străinătate.

(3) Situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt administrate cu respectarea regimului juridic specific datelor cu caracter personal.

(4) Inspecţia Muncii pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la cerere, situaţia privind persoanele mediate şi angajate în străinătate.

ART. 11

Cetăţenii români care lucrează în străinătate şi sunt încadraţi pe locurile de muncă prevăzute în contractele care conţin oferte ferme de locuri de muncă, reglementate la art. 8 alin. (1) lit. b), beneficiază în ţară, în condiţiile legii, de prestaţiile acordate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sistemul asigurărilor pentru şomaj sau de sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dacă, în temeiul contractelor individuale de asigurare încheiate cu instituţiile competente din România plătesc contribuţiile corespunzătoare stabilite pe baza declaraţiilor privind veniturile lunare realizate în străinătate sau în condiţiile prevederilor acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale încheiate de România cu alte state.

ART. 11^1

În cazurile în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României sunt sesizate de către cetăţenii români angajaţi în străinătate cu privire la încălcarea legislaţiei aplicabile în materie de dreptul muncii şi a clauzelor contractului individual de muncă, acestea transmit sesizările respective autorităţilor locale competente ale statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea angajatorul.

ART. 11^2

În cazul plasării în străinătate a unor cetăţeni români fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) şi art. 10, agenţii de plasare sunt obligaţi să suporte costurile aferente repatrierii cetăţenilor români în cauză, în baza documentelor justificative.

ART. 12

Controlul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8-10^1 şi al activităţii desfăşurate de agenţii de plasare a forţei de muncă se realizează de inspectorii de muncă.

Precizăm faptul că pe site-ul ITM Alba, www.itmalba.ro în secțiunea Interes Public/ Muncă în străinătate/ Averstisment privind munca în străinătate 05.03.2018/au fost publicate “Informații despre intermedierea și plasarea forței de muncă în străinătate”.

Cu stimă,

Dorel Aurel FIŢ

INSPECTOR ŞEF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *