La Sebeş s-au instalat primele platforme subterane de colectare a gunoiului

Primele 8 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere din Municipiul Sebeş au fost testate şi puse în folosinţă

Începând de astăzi, 22 mai 2017, locuitorii din cartierele M. Kogălniceanu, Aleea Parc şi Valea Frumoasei, din municipiul Sebeş, beneficiază de avantajele sistemelor subterane de colectare a deşeurilor menajere. În urma unui proiect iniţiat şi susţinut de primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor, au fost amenajate un număr de 8 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere, valoarea totală a investiţiei fiind de 533.450 lei.

Platformele sunt amplasate în următoarele zone ale oraşului: în cartierul M. Kogalniceanu – 3 platforme subterane a câte 4 containere, în cartierul Aleea Parc – 3 platforme subterane a câte 4 containere, iar în Valea Frumoasei – 2 platforme subterane a câte 4 containere. Pentru o bună gestionare a cantităţilor de deşeuri, o perioadă de timp, cele două sisteme de colectare vor continua să funcţioneze în paralel, în vederea stabilirii graficului de ridicare şi de golire a acestora.

Primarul Dorin Nistor consideră că acesta este un proiect pilot şi este decis ca în cursul acestui an să fie realizate cel puţin 14 platforme în plus, urmând a fi identificate zonele de amplasare. Cu siguranţă, vor fi suplimentate platformele din cartierele M. Kogălniceanu şi Aleea Parc, dar vor fi amplasate sisteme moderne de colectare a deşeurilor şi în cartierele Aleea Lac şi Lucian Blaga.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,

Primăria Municipiului Sebeş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *