Joi: O nouă ediţie a cercului de scriere creativă “Verbum” la Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba

Joi, 25 ianuarie 2018, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba lansează din nou îndemnul ,,Scrie! Vino! Prezintă! Publică!” pentru toți cei care vor să se afirme în lumea scrisului. Începând cu orele 17:00, la sala de lectură a bibliotecii, sub semnul marelui poet Mihai Eminescu, va avea loc o nouă întâlnire în care pe lângă lecturile propriilor creații cei prezenți se vor întâlni și cu creația eminesciană atât prin lectură din volumele aflate în colecțiile Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba cât și prin audiții din lirica eminesciană în recitarea unor mari actori.

Cercul de scriere creativă VERBUM a luat ființă din dorința inițiatorului Silvan Stâncel, de a strânge la un loc persoane dornice să își expună talentul în arta scrisului în fața unui public avizat, a unui public cu vârste diferite dar cu aceleași preocupări.

Ideea mi-a venit în urma interacțiunii cu tineri în cadrul evenimentului Grow Living Library la care am participat în calitate de speaker. Aici am întâlnit câţiva liceeni interesați de literatură, artă… Mi-am dat seama că își doresc un cadru dedicat care, la ora, actuală nu există. Prin urmare, „Verbum!” îl doresc ca pe un program cultural extins la nivel național care să nască, să susțină și să promoveze persoanele creative și lucrările acestora.”, spune Silvan Stâncel, fondator.

Întâlnirile cercului au devenit în timp adevărate evenimente literare destinate nu numai celor ce simt că au abilități de scriere creativă și doresc să aibe un barometru real al propriei valori ci și prietenilor lor, iubitorilor de lectură și tuturor celor ce iubesc cultura și arta în întregul ei.

În cadrul cercului sunt prezentate încercările literare și artistice ale fiecăruia, sunt dezbatute într-un cadru prietensc creațiile fiecăruia, sunt găsite și aplaudate sau corectate punctele tari și punctele slabe și sunt sprijinite în vederea publicării acele creații care reușesc să stârnească interesul și aducă plus valoare.

Sunt așteptate persoane creative în domeniul scrierii, care au deja lucrări proprii publicate sau nepublicate, pentru a le prezenta și a interacţiona în cadrul acestui eveniment.

Actualmente este deja activ un grup pe platforma facebook: www.facebook.com/groups/silvanstancelverbum.

Cercul de scriere creativă VERBUM a adunat deja la biblioteca județeană un nucleu de tineri scriitori valoroși fiind publicată și lansată în luna octombrie 2017 prima producție literară a cercului: romanul polițist ,,Un cerc vicios”, autor – elevul Petre Paul din Alba Iulia.

Proiectul face parte din Programul – 4 ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.8 Verbum/ Proiect de management 2017-2020.

Acesta are ca scop definirea bibliotecii drept centru multicultural în vederea satisfacerii cerințelor exprimate de membrii comunității.

Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *