Ionuț Zincă, de la CS Unirea Alba Iulia, a dominat finalele CN de Orientare în Alergare

Ionuț Zincă, legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a dominat finalele Campionatului Național de Orientare în Alergare, obținând patru medalii de aur – la fiecare tip de competiție la care a participat. După patru zile de concursuri, cu trasee în Cetatea Alba Carolina, în pădurile de la Pianu și Dealul Mamut, participanți au apreciat buna organizare a concursurilor, unii dintre ei susținând că a fost cel mai bine organizat campionat de acest tip la care au participat.

La Campionatul de Orientare în Alergare, Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia – organizator partener al evenimentului alături de Federația Română de Orientare (FRO) – și-a depășit obiectivele propuse. Ionuț Zincă a luat medalia de aur la toate competițiile la care a participat – sprint, medie distanță, lungă distanță și ștafetă. Tamaș Bogya a obținut bronz la etapa de lungă distanță și aur la ștafetă, în vreme ce Paul Brabiescu a luat aur la ștafetă (această competiție fiind organizată pe echipe formate din trei sportivi). Instructorul sportiv al acestora este Marius Anghel.

Joi, prima etapă a avut loc în Cetatea Alba Carolina, vineri și sâmbătă în comuna Pianu, în zona de pădure, în vreme ce duminică a avut loc ultima finală, pe Dealul Mamut. Concurenții au avut de parcurs între 3 și 13 kilometri, în funcție de categorie (vârstă, masculin/feminin) și competiția la care au participat. Au fost prezenți circa 300 de concurenți din toate colțurile țării cu vârste cuprinse între 12 și +80 de ani.

”Ne-am asumat și am reușit organizarea la Alba Iulia a patru etape de campionate naționale – Marș, Powerlifting, Haltere și acum Orientare. Ca feedback am primit felicitările și aprecierea sportivilor pentru buna organizare, care a generat, inevitabil, sentimentul că anul Centenar se poate sărbători și prin sport”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

Clubul Sportiv Unirea mulțumește, și cu această ocazie, tuturor partenerilor care au contribuit la reușita campionatului: Primăria Alba Iulia și Pianu, Consiliul Județean Alba, Universitatea ”1 Decembrie 1918” , DJST Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Salvamont Alba, Jandarmeria Alba, Crucea Roșie Alba și Obiectiv Sport Alba Iulia.

La 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România la Alba Iulia – în Orașul Marii Uniri – s-au organizat etape de campionate naționale, scopul declarat al CS Unirea fiind acela de a uni sportivi din toată colțurile țării, care au avut ocazia să se bucure și de vizite în oraș.

Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, pe un teren necunoscut, de obicei pădure, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuie atinse. Sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărții și al busolei, și trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare. Câștigătorul este desemnat sportivul care parcurge traseul de concurs in cel mai scurt timp.

Secția de Orientare a CS Unirea Alba Iulia s-a înființat în 2008. De la înființare și până în prezent performanțele sportivilor au fost excelente atât pe plan intern cât și pe plan internațional, fiind obținute circa 90 de medalii, majoritatea la Campionatele Naționale, dar și la Campionatele Europei de Sud-Est.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are șapte secții: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *