Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, cere DEMISIA ministrului muncii Lia Oguța Vasilescu. Comunicat

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, cere DEMISIA ministrului muncii Lia       Oguța  Vasilescu pentru :

încălcarea gravă a Constituției României prin nerespectarea, în proiectul legii salarizării, a Deciziei       CCR nr 794/2016 care prevede că Guvernul şi Parlamentul trebuie să emită soluția legislativă pentru       îndepărtarea discriminării salariale din autoritățile şi instituțiile publice, în sensul  echivalării salariilor pe       funcții publice similare, indiferent de instituția din care face parte, pe familii ocupaționale. Proiectul legii       salarizării anulează decizia CCR și nu duce la aplicarea ei întocmai;

sfidarea partenerilor sociali, încălcând principiile legii dialogului social, prin lipsa organizării de       consultări şi negocieri cu privire la proiectul legii salarizării, punând liderii administrației publice în       situația să negocieze în Parlamentul României, atât cu puterea cât şi cu opoziția;

înșelarea așteptărilor angajaților administrației publice care, pe de o parte, vor beneficia de creșteri       salariale în anul 2019, data creșterii va fi stabilită în legea bugetului, iar pe de altă parte, angajații       administrației publice locale vor avea stabilit salariul, subiectiv, de către fiecare primărie sau consiliu       județean, afectând independența aplicării legii dar şi caracterul unitar al sistemului de salarizare!

Considerăm că această demisie sau demitere este necesară pentru reașezarea încrederii între partenerul       social public (Guvernul) şi partenerul social sindical în vederea evitării acțiunilor de protest şi negocierii       unei legi care să răspundă nevoilor teritoriale.

Sebastian OPRESCU

      Președinte SNFP

      Vicepreședinte CNSRL ”Frăția”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *