FOTO TIME la colegiul Alexandru Domșa

Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia a găzduit în perioada mai-iunie 2017 activitățile proiectului „FOTO TIME”, proiect inițiat de echipa Foto Fun, alcătuită din liceeni ai Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa” și ai Liceului de Arte ”Regina Maria” , avându-l ca lider pe Chenți Adelin, elev în clasa a XI-a A, iar în calitate de coordonatori pe doamnele profesoare Alexandru Alina și Corb Luciana. Proiectul a avut ca scop inițierea tinerilor în arta fotografică, fapt ce face posibilă orientarea profesională a elevilor, în contextul în care există cerere pe piața muncii de profesioniști în domeniul artei fotografice. Multitudinea evenimentelor cultural-artistice care au loc și care vor avea loc în municipiul Alba Iulia ca urmare a promovării  intense a Cetății Alba Carolina aduce cu sine o cerință crescută de specialiști tineri în artă fotografică, dar cu un nivel de pregătire cât mai înalt. Un număr de 29 de adolescenți, din mai multe licee din municipiu, au avut oportunitatea de a-și consolida și exersa abilitățile în cadrul diferitelor ateliere de lucru pe care le-am organizat în cadrul acestui proiect. Mai mult, cea mai mare parte a bugetului a fost destinată achiziționării de tehnică foto (aparat foto DSLR, kit-uri lumini, umbrele și stative, hard disk extern), aparatura urmând a fi folosită în continuare de elevii dornici să deprindă arta fotografică, dar și în proiecte educaționale.

Proiectul a fost finanţat de Fundaţia Comunitară Alba, prin programul YouthBank. Programul are ca principali parteneri locali Municipiul Alba Iulia și Exclusiv Auto (dealer Skoda și Volkswagen Autovehicule Comerciale în județul Alba), ca finanțatori Ancău Company, Pub 13 – Medieval, Porterom, Toskana Garten, Pensiunea Select și Deko Team, iar ca susținători Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Vimed, Societatea de Transport Public, Tipo-Rex și Nicolae Boca Photography. La nivel național, Programul YouthBank este coordonat de Fundația pentru Implicarea Tinerilor. Proiectul are ca organizație gazdă Asociația EDU-PACT Alba Iulia,  reprezentată de doamna Sînc Carmen, director al Colegiului Tehnic”Alexandru Domșa”

Ne bucurăm că ideea acestui proiect a fost întâmpinată cu atâta entuziasm de către cursanți. Tinerii își fac poze cu orice ocazie, în orice ipostaze… Ce ar fi putut oferi inedit acest curs de fotografie?… Și totuși au descoperit că evenimentele, obiectele, figurile cele mai banale pot fi  puse în valoare prin ochiul foarte agil al unui adolescent care a învățat să descopere frumusețea dincolo de banalitate. Ne-am obișnuit ca tinerii aceștia să facă lucruri mărunte, uneori lipsite de interes, de importanță și asta se întâmplă pentru că așteptările noastre sunt mult sub nivelul capacității lor. Dacă avem așteptări mici de la ei, de ce s-ar strădui să facă mai mult?…Se pare că trainerul Olimpia Todea a reușit să îi motiveze să își descopere potențialul maxim și au format o echipă frumoasă care a continuat să exerseze și să pună în practică ce au învățat chiar și în afara orelor alocate cursului. Au învățat să transforme în valoare aspecte banale care până acum scăpau neobservate, să descopere în realitatea cotidiană întâmplări care meritau să fie recuperate din efemeritate, să privească atent tot ce îi înconjoară, să spună povești în imagini.

La conferință au fost prezenți doamna prof. Carmen Sînc- director al Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa” și rezprezentant al Asociației EDU-PACT, doamna prof. Hoisan Bianca- director adjunct al Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa”, doamna Camelia Henegariu-metodist CCD Alba , Mihai Coșer – purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia,  membrii ARACIP care se află  zilele acestea într-o vizită de evaluare la Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa”, Dorin Sava – director executiv al Fundația Comunitară Alba, Răzvan Boba – coordonatorul voluntarilor din cadrul Fundației Comunitare Alba și YouthBank Alba Iulia, Luiza Negru- voluntar YouthBank Alba Iulia, fotograful profesionist Olimpia Todea, membrii echipei de proiect și, bineînțeles, elevii implicați în derularea proiectului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *