Alba Iulia va avea un film documentar tradus în cinci limbi, printr-un proiect AFCN

Alba Iulia își valorifică zestrea culturală imaterială printr-un documentar

„Alba Iulia-O istorie vizuală prin «amprente» celebre“ este proiectul prin care municipalitatea va exploata vizual o parte din patrimoniul cultural imaterial de excepție cu care este înzestrat orașul.

Proiectul este gândit ca o soluție originală, coerentă, eficientă și durabilă de a aduce sub aceeași „umbrelă vizuală“ personalități de talie națională și internațională. Ne referim la personalități marcante care au domnit aici, s-au încoronat, au luat decizii importante, au înființat școli de renume, au făcut descoperiri notabile, au organizat evenimente memorabile, au sprijinit financiar Cetatea, au ridicat edificii civile, militare, de cultură și care și-au legat pentru totdeauna numele de Alba Iulia. Din datele noastre, inițiativa realizării unui astfel de documentar este unică în România.

Rezultatul central al proiectului va fi un film documentar de tip travel, cu o durată de 25 de minute, subtitrat în 5 limbi de circulație internațională. Filmul își propune să „sudeze“ epoci istorice, culturale diferite, personaje din timpuri diferite, de etnii și preocupări diferite, să promoveze diversitatea, toleranța, să ne arate că Alba Iulia a fost și este un spațiu al multiculturalismului, al conviețuirii interetnice și interconfesionale. Documentarul ne va arăta locurile pe unde au trecut, domnit sau își dorm somnul de veci personalitățile și ne va oferi răspunsuri la întrebări precum: Ce legătură există între împăratul roman Marcus Aurelius Antonius, poreclit Caracalla, și împăratul Carol al VI-lea de Habsburg? Ce au în comun regele Ludovic cel Mare al Ungariei și regele Ferdinand I? Dar Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul, principele Gabriel Bethlen, generalul francez Henry Berthelot, poetul Martin Opitz? Aparent, sunt oameni celebri din spații și timpuri diferite. Toți, însă, și-au legat numele de un oraș: Alba Iulia.

În realizarea documentarului vor fi implicate și personaje istorice din trupele de reconstituiri istorice ale Muzeului Național al Unirii.

Proiectul, cu o valoare totală de 53.262 de lei, este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) cu 39.936 de lei (74,98 %). Societatea comercială Apulum S.A. din Alba Iulia contribuie cu 8.000 de lei (15,2%), iar Primăria Alba Iulia cu 5.326 lei (10%).

Proiectul este derulat de Municipiul Alba Iulia, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918“, Muzeul Național al Unirii și Societatea comercială Apulum S.A. și se va finaliza în 15 noiembrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *