Festivalul Toamnei, la Centrul Educaţional de Zi „Sfântul Nicolae” Alba Iulia

Marţi, 31.10.2017,  la Centrul Educaţional de Zi ,, Sf. Nicolae’’ Alba Iulia, s-a desfăşurat a doua ediţie a festivalului-concurs  “Festivalul Toamnei ”.

Tema festivalului din această toamnă lungă şi frumoasă a fost decorarea bostanilor şi dovleceilor. Înainte ca primul strat de brumă să se aştearnă peste natură, cei 25 de copii cu emoţii şi bucurie în suflete, de la cei mai mici şi până la cei mai mari, costumaţi în personajele preferate (prinţi, prinţese, personaje din poveşti etc.) au pregătit din timp, care mai de care mai interesant şi mai creativ, în cadrul activităţilor desfăşurate la Centrul Educaţional, bostănei personalizaţi şi haioşi.

Atmosfera de bună dispoziţie, bucurie şi entuziasm a primit conotaţia unei petreceri: „Uau, ce bine ne distrăm!” şi s-a desfăşurat prin activităţi captivante cu specific de toamnă: „Dovlecei pictaţi”, „Felinare haioase”, „Dovlecei decupaţi’’.

Parada costumelor –realizată  sub îndrumarea personalului de la Centru: pr. Nicolae Topîrcean, Brustur Ioana, Trocan Andreea, Opincariu Irina, Presecan Bogdan şi Ştef Paraschiva, -a  fost admirată de părinţi şi invitaţi,  în cadrul unui decor atractiv realizat cu ajutorul frumoşilor dovleci personalizaţi, în care personajele au fost chiar elevii costumaţi, însoţiţi de ritmuri muzicale şi dans,.

La finalul petrecerii toţi copiii au primit recompense şi diplome pentru “Cel mai creativ bostan” şi “Cel mai frumos costum”.

Creşterea şi educarea acestor copii în Centrul „Sfântul Nicolae”, aflat în apropierea Bisericii „Maieri I”, ne sporeşte nădejdea în viitorul acestui neam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *