Festivalul roman Apulum, programul și trupele invitate

Sâmbătă, 7 mai 2016

10.30 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului – Inauguratio
Muzeul Principia – Piața Cetății

11.00 – Parada războinicilor romani și daci
Muzeul Principia – Poarta a IV-a – Platou strada Militari

11.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie (doar de prezentare), Parfumuri, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
Platou strada Militari

12.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum
Ghid: dr. Gabriel Rustoiu
Poarta a III-a a Cetății

15.00 – Prezentarea structurii unei legiuni romane
Trupa Scythia Minor din Dobrich, Bulgaria (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.30 – Dansuri de inspirație antică
Magna Nemesis
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.45 – Demonstrații militare: lupte între daci și romani
Terra Dacica Aeterna – Cluj Napoca
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.30 – Târg de sclavi
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.00 – Paradă de noapte cu torțe
Platou strada Militari – Poarta a III-a – Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.15 – Nimfeum
Moment de dans Magna Nemesis
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.30 – Lupte de gladiatori la lumina torțelor
Ars Dimicandi din Milano VS Ludus Apulensis din Alba Iulia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Duminică, 8 mai

10.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie (doar de prezentare), Parfumuri, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
Platou strada Militari

11.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum
Ghid: dr. Gabriel Rustoiu
Poarta a III-a a Cetății 

14.30 – Teatru: „Judecata lui Jupiter”
Studenți ai Academiei Gh. Dima din Cluj-Napoca
Esplanada Porții a IV-a

15.00 – Demonstrații militare
Legiunea a XIII-a Gemina și Lupii Apoulonului, Alba Iulia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.45– Demonstrații militare
Asociația de Reenactment Antic din Split, Croația (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.00 – Gladiatorii în lumea antică
Ars Dimicandi, Milano (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.30 – Lupte de gladiatori
Ludus Apulensis, Alba Iulia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.00 – Marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.50 – Salutul trupelor și închiderea festivalului
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

 

Associazione Epica – Legio VII Gemina

Trupa de reenactment “Associazione Epica – Legio VII Gemina” a fost înfiinţată în anul 2008, în Roma. În prezent, numără peste 35 de membri şi reconstituie secvenţe militare şi civile din trecutul glorios al Romei. A participat la numeroase festivaluri în Italia, Franţa (Grand Joyeux de Nimes) şi Rusia (Times & Epoch, Moscow).

La Festivalul Roman Apulum, Asociaţia va fi prezentă cu un număr de 25 de legionari romani şi civili. Pe lângă demonstraţiile militare, reenactorii italieni vor mai prezenta ateliere tematice de prelucrat lână şi piele, dar şi instrumente mai softicate din lumea antică, precum cele folosite pentru măsurarea timpului.

Institutul Ars Dimicandi

Ars Dimicandi este un adevărat pionier al arheologiei experimentale europene, aplicate în domeniul luptelor grecești, box și pankration, luptelor de gladiatori și armatei romane. Fondat în 1994 în Italia (Milano), „Institutul Ars Dimicandi” a reconfigurat aceste domenii pe direcția artelor marțiale autentice, însă pe fundamente științifice. Între 1998 și 2001, institutul a publicat prima revistă specializată dedicată reconstituirii practice a disciplinelor de luptă occidentale. În 2002 a fost publicată cartea „Retiarus vs. Secutor”, anticipând o parte din temele urmărite în „De rebus gladiatoriis”. În perioada 2004-2008 au fost publicate 4  romane istorice, distribuite pe o scară largă în Italia și, în general, în Europa (Il grande gladiatore, La notte del gladiatore, I giorni del Colosseo si La congiura di Pompei), lucrări publicate sub pseudonimul Gordon Russell. Unul dintre aceste romane a fost publicat și în limba română: “Noaptea Gladiatorului” (Editura Polirom). Între 2004 și 2006, liderul grupului, Dario Battaglia, care este și principalul autor al cărților amintite, a fost consultant istoric pe tematica armatei romane pentru serialul HBO „Rome”, iar în 2015 pentru filmul „Risen” (cu Joseph Fiennes).

Dioklecijanova legija 

Dioklecijanova legija s-a înființat în anul 2010 și are ca scop promovarea patrimoniului cultural antic, cu accent pe armata romană și particularitățile sale. Sediul organizației este la Split, Croația. În această zonă s-a dezvoltat antica Salona, capitala Dalmației și, tot aici, a fost ridicat opulentul palat al lui Dioclețian (construit în 293-305), primul împărat retras în mod voluntar de la cârma imperiului.  Dioklecijanova legija a contribuit la dezvoltarea festivalului Zilele lui Dioclețian, organizat anual la Split. La Festivalul Roman Apulum, organizația va fi prezentă cu Legiunea a IV-a Flavia Felix.

Asociaţia Terra Dacica Aeterna

Asociaţia Terra Dacica Aeterna (TDA) a fost înfiinţată în 2007 la Cluj-Napoca, fiind prima trupă de reconstituire istorică antică din România. TDA abordează aspecte de viață civilă şi militară ale civilizaţiilor dacică, romană și sarmatică și a introdus în România conceptul ’’Lecția de istorie vie”, o alternativă de predare a istoriei, dedicată elevilor și nu numai. Până în prezent a avut peste 120 de participări la manifestări importante, inclusiv de arheologie experimentală. Pentru activitățile sale, taberele tematice, organizarea festivalului ”DacFest – Sub semnul lupului” și inițierea Festivalului Antic Tomis, precum și pentru filmele documentare la care a participat, TDA a obținut de-a lungul timpului numeroase premii.

Association For Historical Reenactment – Scythia Minor

Asociația pentru Reconstituiri Istorice – Re-enactment “Scythia Minor” își are sediul în Dobrici (Dobrich), Bulgaria. Prezentă la numeroase festivaluri internaționale, între care se numără și însemnate prezențe la festivaluri de profil din România, asociația urmărește un standard calitativ ridicat pentru reenactmentul antic. Președintele asociației este Radostin Kolchev.

La Festivalul Roman Apulum, ediția 2015, trupa de la Dobrici va fi prezentă într-o formulă de 48 de reenactori, incluzând: militarii romani ce vor defila sub steagul Capricornului cu coadă de pește al Legiunii a XIIII-a Gemina, făcând joncțiunea cu celelalte legiuni prezente pentru a asigura controlul Romei asupra Daciei; războinicii celți din trupa Taranis, ce vor lupta umăr la umăr cu dacii; în fine, gladiatorii din ludusul Marcianopolis vor sângera pentru distracția spectatorilor și pentru simple aplauze.

 

Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova

Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova a fost înfiinţată în anul 2015 la Iași, fiind prima trupă de reconstituire istorică antică din regiunea Moldovei. Până în prezent, trupa a participat la festivaluri și evenimente specifice în țară și în străinătate (Italia, Polonia și Rusia).

În cadrul Festivalului Roman Apulum, romanii și războinicii daci ai Asociației vor încerca să aducă în fața publicului apulens câteva fărâme din istoria civilă și militară a strămoșilor noștri daco-romani.

 

Asociația Culturală Tomis

În sprijinul romanilor de la Apulum, din anticul Tomis, vor veni 14 legionari din legiunea a XI-a Claudia. Alături de ei, la Festivalul Roman Apulum vor mai participa un grup restrâns de civili tomitani și daci de la Pontus Euxinus.

Asociația reconstituie din anul 2015 scene din istoria militară și civilă a romanilor de la Marea Neagră. Unul dintre punctele lor de atracție care va fi prezentat în cadrul Festivalului va fi atelierul de bucătărie cu specific, evident, pescăresc.

 

Asociația Culturală pentru Istorie Vie

Funcționează sub înrâurirea Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și coordonează activitatea reenactorilor constituiți în “Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum”, “Lupii Apoulonului”, “Magna Nemesis” și “Ludus Apulensis”. Începând cu anul 2012, odată cu constituirea trupei de legionari romani, echipa de reconstituiri istorice antice de la Alba Iulia a luat parte la numeroase evenimente din țară și din străinătate (Italia, Bulgaria, Republica Moldova), ajungând la un număr de peste 50 de reprezentații în cursul anului 2014.

Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum

La fel cum Legiunea a XIII-a Gemina și-a ridicat castrul pe teritoriului actualului oraș Alba Iulia acum 1900 de ani, tot așa, formațiunea de reenactment cu același nume “s-a întors acasă” în anul 2012, odată cu noile proiecte de punere în valoare a vestigiilor castrului roman. Defilând adesea pe străzile unuia dintre cele mai vechi municipii din România și fără a ascunde mândria unei moșteniri de invidiat, Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum are 10 legionari în componență, conduși de neînduplecatul centurion Cassius Proculeianus și urmând steagul cu leu – simbolul legiunii, purtat de experimentatul ofițer Marius Martinus Aquila.

 

Lupii Apoulonului

Sunt războinicii daci din străvechea cetate de la Apoulon (Piatra Craivii) care se opun, uneori cu succes, furiei cuceritoare a romanilor. Trupa s-a constituit în anul 2013, iar numele căpeteniei vajnicilor războinici este Maris, la fel ca râul care străjuiește, încă, aceste plaiuri binecuvântate și de zeii dacilor și de cei ai romanilor. În misiunea sa de a-i opri pe romani, ce ar putea părea imposibilă după sursele istorice, Maris este ajutat de experiența unor viguroși tarabostes precum Komakiza sau Komozoi, de rugăciunile marelui preot Borza, de falxurile însângerate ale comaților Dara sau Ținto, de săgețile bine țintite ale lui Saris sau Eptala și de devotamentul tuturor celorlați războinici.

 

Ludus Apulensis

Este casa gladiatorilor de la Alba Iulia, care au început să evolueze pentru publicul albaiulian de la primul eveniment de reenactment antic de la Alba Iulia și au fost prezenți la toate festivalurile importante la care “Asociația culturală pentru istorie vie” de la Alba Iulia a participat. Fără a fi numeroși (deocamdată), gladiatorii de la Apulum, Uwald, Dareios, Hadrianus sau Ondrax, oferă un spectacol complet, în care accentul cade și pe estetica mișcării, dinamică, motricitate, rezistență fizică, elemente care îi individualizează, am putea spune fără riscul de a exagera, în peisajul reenactmentului antic european.

 

Magna Nemesis

Este denumirea sub care evoluează cele 8 dansatoare ale Asociației din Alba Iulia. Și la fel cum muritorii nu pot scăpa de justiția implacabilă a lui Nemesis, patroana și sursa de inspirație a dansatoarelor, tot așa, spectatorii nu vor putea rămâne indiferenți la grația și gingășia fetelor ce încearcă să înduplece, prin dans, vrerea zeiței. Firavele dansatoare sunt, totodată, sclavele împăratului Hadrian, cel care a dat o importanță fără precedent cultului zeiței Nemesis.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.