Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, trei zile pline de cultura la Sebeş

În  perioada 5 – 7 mai 2017, municipiul Sebeşul va găzdui cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”.

În „marea lui trecere”, Sebeşul are poveşti frumoase, care se scriu prin oameni, personalităţi unice, care fac parte din „corola de minuni” a acestor locuri… Festivalul este expresia simbolică a preţuirii pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui Lucian Blaga, poetul şi filozoful misterelor, născut la Lancrăm, în anul 1895. Imaginea acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea unor personalităţi din ţară şi din străinătate, care i-au adus longevitate şi prestigiu.

În anul 2017, avem bucuria unor invitaţi de seamă, a căror prezenţă ne onorează şi care vor completa cartea de oaspeţi a festivalului: acad. Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, prof. univ. Mircea Popa, poetul Ion Mărginean, scriitorul Zenovie Cârlugea, scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, pictorul Eugen Măcinic, Oana Pellea, Dan Puric.

Programul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”

Vă invităm „la curţile dorului”…

VINERI, 5 mai 2017

Casa Blaga, Lancrăm

Ora 10.00: „Un vecin prin zidul meu aude…” Recital de poezie.

Deschiderea oficială a festivalului

Ora 11.00: Sesiune de comunicări literare: „Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”. Moderatori: acad. Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor

Cărţi şi reviste în festival: moderează poetul Ion Mărginean

Muzeul „Ioan Raica”

0ra 17.00: „Cuvintele potrivite şi nepotrivite. Despre cum vorbim”. Conferinţă susţinută de Radu Paraschivescu

Casa de Cultură

Ora 19.00: Proiecţie film documentar „Tatăl meu, Lucian Blaga.” Realizatori: Iulian Ghervas şi Adina Popescu

SÂMBĂTĂ, 6 mai 2017

Muzeul „Ioan Raica”

Ora 10.00: „Cuvânt… sunet… culoare….” Cafenea culturală.

Gazdă: pictorul Eugen Măcinic

Sala „Sava Henţia”

Ora 12.00-14.00: Sesiune de comunicări literare: „Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”. Moderatori: prof. univ. Mircea Popa, scriitor Zenovie Cârlugea

Cărţi şi reviste în festival: moderează poetul Ion Mărginean

Biserica evanghelică

Ora 18.00: Concert de pian şi clarinet. Invitaţi: Horia Mihail şi Ciprian Dancu

Casa de Cultură

Ora 19.00: „Să fii român!” – Conferinţă Dan Puric

DUMINICĂ, 7 mai 2017

Lancrăm, statuia poetului Lucian Blaga

Ora 11.00: „Flori pentru Blaga”. Moment artistic susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „L. Blaga”, coordonator prof. Tereza Cândea

Biserica ortodoxă Lancrăm

Ora 12.30: Slujbă de comemorare la mormântul poetului

Casa de Cultură

Ora 15.30 Festivitate de premiere

Biserica franciscană

Ora 17.00 „La ceai cu muzele”. Gazdă: Asociaţia Gisas Sebeş. Secvenţe de teatru şi poezie: ”Meşterul Blaga şi revrăjirea cuvintelor”- elevii Liceului Tehnologic Sebeş, coordonator prof. Sanda Burță Negrea

 

Casa de Cultură

Ora 18.00: Întâlnire cu Oana Pellea

Ora 19.00: „În timp….”  Spectacol cu Vlad Miriţă, Florin Coşuleţ, Sebastian Stan şi orchestra, Ciprian Dancu, Alexandru Burca.

Organizatori: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.

Partener oficial al festivalului: Domeniile Boieru.

Parteneri: Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.

Parteneri media: Ziarul Unirea, Ziarul Sebeşanul, SebeşInfo, ProAlba, Urbea Mea, Alba Ştiri, Radio Orion, Radio Reîntregirea, Kapital TV.

 

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,

                                       Primăria Municipiului Sebeş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *