Exponatul lunii: Piesă votivă consacrată lui Marte

Marți, 04 iulie 2017, ora 11.00 la Muzeul Național al Unirii va fi vernisat exponatul lunii iulie, Relief votiv figurativ consacrat zeului Marte.

Exponatul aflat în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia este o piesă votivă consacrată lui Marte, descoperită în cadrul unei încăperi de relativ mici dimensiuni, adosată probabil în perioada medieval timpurie unui edificiu cu structură subterană și prezintă mai multe aspecte de detaliu, până acum unice pentru provincia Dacia.

În primul rând este o piesă în cadrul căreia dedicaţia propriu zisă este sugerată printr-o imagine şi nu e menţionată explicit în text. Textul, la rândul său, prezintă anume particularităţi care aduc informaţii extrem de interesante pentru epigrafia Daciei romane.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba, Muzeul Național Brukenthal Sibiu și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *