Europe Direct Regiunea Centru: UN AN ÎN CARE VOM ADUCE, DIN NOU, UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN MIJLOCUL CETĂȚENILOR!

Anul 2019 a fost un an intens în activități de comunicare cu tinerii, cu mediul de afaceri și cu cetățenii din Regiunea Centru. Printre activități putem enumera realizarea a două ediții de ziar, distribuite gratuit la câte 10.000 de cetățeni, organizarea a 6 dezbateri pe tema alegerilor europarlamentare, la care au participat peste 600 de persoane, organizarea Crosului Europei, la care 1.000 de persoane s-au înregistrat pentru alergare, dar si participarea la trei târguri de carieră, plus derularea unei campanii de discuții cu reprezentanții și angajații din peste 30 societăți comerciale din regiune. O tabără de vară pentru tinerii din Regiunea Centru și Vest, a fost o altă activitate în care s-a vorbit despre proiecte pentru viitor și impactul UE asupra vieții noastre.

Începem astfel anul 2020, cu alte dezbateri punctuale privind impactul fondurilor europene în fiecare județ din regiune, evenimente la care avem sprijinul consiliilor județene și al colegilor noștri din primăriile municipiilor reședință de județ. Crosul Europei, ediția a VII-a va avea loc, și în acest an tot la Alba Iulia, sărbătorind alături de cetățenii din regiune, din țară și de peste hotare, rezultatele implicării Uniunii Europene în viața noastră. Pe tot parcursul anului, vom fi alături de elevii și studenții din cele șase județe, prin activitățile pe care le-am propus pentru a discuta cu ei, caravane de informare despre prioritățile Comisiei Europene, concursuri pentru tinerii participanți, reprezentații de teatru forum cu și despre tineri.

Vom avea, de asemenea, activități comune și vom sprijini activitățile partenerilor noștri, atât celor cu care lucrăm de câțiva ani, dar vom fi și alături de cei ce doresc să înceapă colaborarea cu noi, cu scopul de a le transmite tuturor cetățenilor că sprijinul și susținerea Uniunii Europene se vede în comunitatea noastră, în modul în care se dezvoltă fiecare oraș, afacere, familie, școală sau universitate. Sperăm astfel să transmitem informații despre activitățile și prioritățile Comisiei Europene în mod direct la cel puțin 3.000 de persoane, iar prin mediul online la cel puțin 10.000 persoane.

Și în acest an, vom încerca din nou să ajungem la cât mai mulți cetățeni, mai ales la cei tineri. Au nevoie de informații cât mai corecte și complete referitoare la programele Uniunii Europene, la mecanismele prin care este susținută dezvoltarea cetățenilor și a societății, dar și despre oportunitățile de care pot beneficia. Pe lângă aceste informații, dorim să le transmitem că regiunea noastră devine tot mai atractivă la nivel european, că poate să le ofere un loc și condiții de muncă, comparabile cu alte țări din Europa. Centrul nostru Europe Direct comunică direct cu oamenii din Regiunea Centru, prin evenimente, publicații și activități social-media pentru elevi, studenți și adulți, angajați sau șomeri. Din 2013 până în prezent, peste 20.000 de cetățeni au participat la evenimentele noastre și au plecat acasă cu informații și materiale promoționale și peste 450.000 de persoane din țară au primit informațiile electronic. Sperăm astfel ca toți oamenii, dacă au întrebări sau nevoie de mai multe detalii despre UE, să vină și să se adreseze colegilor din cadrul Centrului și din ADR Centru, urmând să primească răspunsuri utile”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *