Ediția a III-a a TÂRGULUI LICEELOR ȘI MESERIILOR la Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia

Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia va găzdui până la sfârșitul lunii mai activitățile proiectului „FOTO TIME”, proiect inițiat de echipa Foto Fun, alcătuită din liceeni ai Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa” și un elev al Liceului de Arte ”Regina Maria” , având-ul ca lider pe Chenți Adelin, elev în clasa a XI-a A, iar ca și coordonatori pe doamnele profesoare Alexandru Alina și Corb Luciana.

Proiectul este finanţat de Fundaţia Comunitară Alba prin programul YouthBank. Programul are ca principali parteneri locali Municipiul Alba Iulia și Exclusiv Auto Center (dealer Skoda și Volkswagen Autovehicule Comerciale în județul Alba), ca finanțatori Ancău Company, Pub 13 – Medieval, Porterom, Toskana Garten, Pensiunea Select și Deko Team, iar ca susținători Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Vimed, Societatea de Transport Public, Tipo-Rex și Nicolae Boca Photography. La nivel național, Programul YouthBank este coordonat de Fundația pentru Implicarea Tinerilor. Proiectul are ca organizație gazdă Asociația EDU-PACT Alba Iulia,  reprezentată prin doamna directoare Sînc Carmen.

Trăim într-o epocă în care tot ceea ce ne înconjoară se transformă în anumite momente în imagini. În marketing, în publicitate, în televiziune și chiar în educație se vorbește de imaginea unei instituții, a unei persoane, a unor servicii , a unor produse etc. Viața  toată pare a fi o succesiune de imagini în mișcare ce se derulează cu atâta forță, încât din când în când simțim nevoia să oprim timpul în loc. Și doar fotografia pare a reuși acest lucru. Însă nu orice fotografie reușește să spună o poveste, ci doar cele care surprind cu ochiul unui artist crâmpeie din viața banală și le transformă în artă.

Acest proiect își propune să transforme obiectivul aparatului de filmat într-un  mijloc prin care elevii participanți, selectați doar pe criteriul pasiunii pentru fotografie, să reușească să spună povești în imagini. Rolul trainerului OLIMPIA TODEA este, așadar,  foarte important căci pe lângă informații tehnice referitoare la arta fotografică, va trebui să îi deprindă pe elevi și cu această formă de expresie artistică. Prima săptămână de curs s-a axat pe inițierea în arta fotografică și pregătirea elevilor în ceea ce privește modalitatea de abordare a unui eveniment din punct de vedere fotografic, deoarece astăzi, 19 mai 2017, a avut loc a treia ediție a TÂRGULUI LICEELOR ȘI MESERIILOR găzduită de Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia. Cu această ocazie, elevii care fac parte din proiectul FOTO TIME au avut ocazia să aplice în practică ceea ce doamna OLIMPIA TODEA, fotograf profesionist, le-a transmis în cadrul orelor de curs organizate până acum. Pe lângă inițierea elevilor în arta fotografică, realizarea de albume foto ne așteptăm ca acești tineri să conştientizeze comunitatea cu privire la potenţialul pe care programele educaţionale le au asupra formării tinerei generaţii și a beneficiilor pe care le poate avea comunitatea.

Acest comunicat exprimă exclusiv opinia autorului, iar finanţatorii şi partenerii menţionaţi nu pot fi făcuţi în nici un fel răspunzători de felul în care se folosesc informaţiile cuprinse în acest material.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *