Duminica Orbului – ziua în care am început să ne omorâm țara

In anul 1990, a cincea duminică după Sfintele Paști, zi în care Biserica Ortodoxă pomenește minunea făcută de Isus prin vindecarea unui orb, a căzut în ziua de 20 mai, zi în care s-au desfășurat primele alegeri democratice de după al doilea război mondial.

După 45 de ani de sovietizare iar apoi imbecilizare, înfometare și batjocorire, poporul avea șansa istorică să își aleagă conducătorul și totodată, destinul țării. Cei trei candidați la funcția supremă în stat erau Ion Iliescu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. Fiecare dintre ei reprezentând cele trei partide importante, dintre sutele înregistrate după revoluție.

Astfel, Radu Câmpeanu, reprezenta Partidul Național Liberal, încă nefragmentat, omul care făcea parte din vechea gardă liberală, și cel care pentru apartenența la gruparea Brătienilor a înfundat temnițele comunisto-bolșevice.

Ion Rațiu, urmaș al Rățeștilor transilvani, colegi de partid și idealuri cu Iuliu Maniu, reprezenta în lupta electorală Partidul Național Țărănesc – Creștin și Democrat. Ion Rațiu era proaspăt întors din Marea Britanie, unde emigrase înainte ca sovieticii să pornească prigoana, și avea convingerea că națiunea proaspăt scuturată de comunism va avea nevoie de experiența lui de om de afaceri ociidental, este cel care a lăsat moștenire citatul preluat de la Voltaire,  ”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine„.

Al treile, și după cum s-a văzut, nu cel din urmă, Ion Iliescu, cel de al cărui nume va rămâne spânzurat destinul României până în zilele noastre, reprezenta Frontul Salvării Naționale, emanația zilelor fierbinți de decembrie ”89 era un revoluționar ”fiul unui adevărat revoluționar„, așa cum l-a prezentat Teodor Brateș din Studioul Patru al Televiziunii Române Libere. De fapt Ion Iliescu, era un politruc, absolvent al Facultății de Construcții Hidrotehnice de la Moscova, om cu origini cam obscure, căsătorit cu o rusoaică, a stat cam în primele rânduri ale Partidului Comunist Român. Mare șef al Uniunii Tinerilor Comuniști, Prim secretar al județului Iași, mare prieten al poporului sovietic, a fost tras pe linie moartă de către Ceaușești la Editura Tehnică.

Lupta a fost pe viață și pe moarte, pasiunile politice proaspăt eliberate de sub jugul comunist au făcut să intre în conflicte politice frații între ei, soții între ei și chiar copii și părinții.

Propaganda politică moștenită de Iliescu pe linia PCR lucra din greu la denigrarea celorlalți doi candidați, cărora le era reproșat că vrea să aducă chiaburii și moșierii înapoi, Radu Câmpeanu sau că nu a mâncat salam cu soia alături de poporul român.

În schimb, Ion Iliescu era cel care făcea să răsară soarele, conform sloganului FSN-ist  „Când Iliescu apare, Soarele răsare”, probabil cu  un mesaj subliminal legat de prietenia cu marele popor sovietic. Asta, ca să nu uităm că la prima apariție televizată Iliescu a explicat clar oamenilor că Ceaușescu era un comunist rău și că noi vrem de fapt niște comuniști mai buni și că a informat ambasada Moscovei cine este noua conducerea și ce vrea. Din fericire, țara nu a vrut același lucru cu noua conducerea, ce vroia doar o schimbare de garnitură și nu de regim. acesta este motivul pentru care alegerile din Duminica Orbului au fost cele mai crâncene din ultimii 27 de ani.

După cum spuneam, propaganda comunistă i-a sărit în ajutor colegului de partid Ion Iliescu, iar zâmbetul lui i-a fermecat pe 85% dintre alegători, atunci înregistrându-se o participare record la urne, de 86,19% din populația cu drept de vot a României.

Ceilalți doi, chiar dacă își uneau forțele, nu depășeau %, ceea ce nu ar fi schimbat situația.

Odată cu legitimarea lui Ion Iliescu în funcția de președinte și pe Petre Roman (nu vrem bani, nu vrem valută, vrem pe Roman să ne, conform sloganelor APACA-iste) în cea de prim ministru, a început și dezintegrarea României, lăsată pradă tuturor jefuitorilor atât din interior cât și exterior.

Distrugerea formelor organizate de lucru a pământului, liberalizarea furtului din toate intreprinderile și deschiderea granițelor pentru îmbogățirea vameșilor a făcut ca în cei patru ani de prezidențiat iliescenist, țara șă fie curpinsă de un cancer mafiot care o sugrumă chiar și acum.

Astfel, în manualele de istorie, Ion Iliescu ar trebui să fie consemnat ca președintele ”sărac și cinstit„ care a dat mână liberă hoților și profitorilor să devină cât se poate de bogat.

Emanuel Jilinschi

P.S. Ion Iliescu încă mai trăiește și încă mai manevrează, din umbră, destinele unui partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.