Duminică, la Ocna Mureș, festivalul de folclor „Mureş pe marginea ta”

„Mureş pe marginea ta” – cel mai vechi festival de folclor din  Transilvania, Ocna Mureş, 29 octombrie 2017

Un număr de 20 de tineri interpreţi de folclor din întreaga ţară participă, duminică, 29 octombrie, la Ocna Mureş la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania – Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta”. Festivalul-concurs este organizat încă de la prima ediţie în oraşul Ocna Mureş şi se mândreşte cu laureaţi care de-a lungul timpului au ajuns nume de referinţă în folclorul românesc. Intrarea este liberă!

Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular „ureş pe marginea ta”, cel mai vechi festival de folclor din Transilvania, se va desfăşura în 29 octombrie la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureş. Festivalul, ajuns la cea de-a XXX-a ediţie, a atras şi în acest an un număr important de participanţi din întreaga ţară, iar în urma evaluării juriului 20 dintre aceştia vor intra în concurs şi vor evolua pe scenă în faţa spectatorilor. Tinerii interpreţi sunt din judeţe precum Cluj, Gorj, Sălaj, Hunedoara, Sibiu, Satu Mare, Mureș, Harghita, Bihor şi Alba.

Concurenţii vor interpreta două melodii reprezentative pentru zona etnofolclorică din care provin – prima melodie fără acompaniament orchestral, cu ritm parlando-rubato (doină, bocet, cântec bătrânesc, cântec propriu-zis) şi cea de-a doua melodie, cu acompaniament, cu ritm giusto-silabic, aksac sau de dans.

Festivalul debutează, duminică, la ora 17,00, cu concursul de interpretare care va fi urmat de Gala Laureaților deschisă de Silvia Timiş, cu un recital susţinut în calitate de câştigătoare a Marelui Premiu la ediţia din anul 2016 a festivalului-concurs de la Ocna Mureș.

Seara va continua cu recitaluri ale unor îndrăgiţi interpreţi de folclor: Virgil Moga și Ansamblul Folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, Cătălin Hașa, Dorina Narița, Roxana Reche, Floricica Moga, Nicolae Plută, Maria Filimon, Nicolae Tuhuț, Marinela Baba, Leontina Fărcaș. În program era inclus şi un recital al îndrăgitului interpret Traian Jurchela, însă din cauza unor probleme de sănătate acesta nu va mai putea fi prezent pe scena festivalului. Acompaniamentul orchestral al întregului eveniment va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric ,,Augustin Bena,, al Județului Alba. Conducerea muzicală este asigurată de Alexandru Pal. Evenimentul va fi preluat şi transmis pe posturile Televiziunii Române prin TVR Regional Târgu Mureș.

Festivalul Concurs de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta” este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş şi Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureş. Evenimentul este cel mai vechi festival de folclor din Transilvania.

Intrarea la recitalurile din cadrul Festivalului Concurs de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta” este liberă!

Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba

Strada Mihai Viteazul nr. 2 – Alba Iulia      Telefon: 0258/ 813076

www.culturaalba.ro  e-mail: augustinbena@mail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *