Deputatul Dan Motreanu, audiat ca martor la DNA în cazul Bogdan Olteanu

Deputatul Dan Motreanu s-a prezentat miercuri la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Potrivit unor surse judiciare, Motreanu a fost citat în calitate de martor în dosarul deschis lui Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influenţă, anunță site-ul obiectiv.info.

Dan Motreanu nu a făcut declaraţii la intrare în sediul DNA. Fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, eliberat recent din arestul preventiv şi plasat în arest la domiciliu, are interdicţie de a se întâlni şi a discuta cu mai multe persoane, printre care se numără părinţii săi, dar şi fosta lui soţie, care urmează să fie audiaţi ca martori în dosarul de corupţie, în privinţa modalităţii de dobândire a averii, potrivit deciziei instanţei supreme. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au admis recent contestaţia lui Bogdan Olteanu împotriva deciziei de prelungire a arestului preventiv şi care l-au plasat pe acesta în arest la domiciliu, au stabilit ca el să nu se întâlnească sau să discute cu mai multe persoane ce urmează să fie audiate în dosarul de corupţie ca martori.

Dan Motreanu a fost profesor de istorie în Alba Iulia, jurnalist și expert parlamentar, înainte să intre în politica mare de la București.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *