De ce specialiștii recomandă implantul dentar MIS Seven

Toți oamenii își doresc să fie posesorii unui zâmbet perfect, indiferent de domeniul în care profesează. Lipsa unuia sau a mai multor dinți de pe arcadă poate aduce neplăceri, atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere funcțional.

Din acest motiv, una dintre soluțiile indicate în procesul de restaurare dentară – la care apelează majoritatea pacienților ce suferă de edentație – este implantul dentar. De altfel, Academia Americană de Implantologie Dentară afirmă că implantul dentar este singurul tratament al edentației care poate reda în proporție de 99% aspectul natural, dar și funcționalitatea dintelui pierdut.

La ora actuală, pe piața stomatologică există o gamă variată de unde pot fi alese kiturile și instrumentele necesare pentru desfășurarea activității din clinici și cabinete dentare.

Alege implantul MIS Seven

MIS România este unul dintre principalii importatori de implanturi de ultimă generație, oferind o gamă vastă de kituri, implanturi dentare și alte soluții extinse pentru restaurarea orală.

Compania MIS Implants Technologies Ltd. este lider mondial în fabricarea de produse și dezvoltarea de soluții inovatoare în implantologie. De altfel, produsele MIS aderă la cele mai stricte standarde și reglementări internaționale de calitate și sunt distribuite în peste 60 de țări din întreaga lume printr-o rețea de distribuție pe plan mondial.

Unul dintre cele mai bune produse în materie de achiziții stomatologice este implantul MIS SEVEN, dezvoltat special pentru utilizarea într-o gamă vastă de tipuri de os și conceput pentru anumite protocoale de inserare, ideal pentru a facilita aceste proceduri chirurgicale.

Ce avantaje oferă utilizarea unui astfel de implant

Pentru ca o lucrare de restaurare dentară să se desfășoare în condiții optime este necesară utilizarea unor instrumente eficiente care să aibă atribute calitative excelente.

În primul rând, implantul dentar MIS Seven minimizează micro-mișcările și reduce resorbția osoasă datorită conexiunii interne hexagonale care asigură o potrivire perfectă între implant și bont.

În al doilea rând, implanturile dentare MIS Seven dispun de o geometrie semi-conică ce conferă proprietăți de condensare atât pe verticală cât și pe orizontală.

De asemenea, aceste produse permit o inserare moderată prin intermediul spirelor duble și sunt autofiletante. Fabricate în Israel, au o geometrie conică, în formă de rădăcină, iar designul unic al filetului constituie opțiunea ideală pentru anumite cazuri clinice și protocoale de încărcare protetică.

Geometria lor include spire duble, trei canale spiralate ce pornesc din apex, micro-inele pe colereta implantului și o grosime variabilă a spirelor pe circumferința acestuia.

În plus, implantul dentar MIS este rezistent la forțele laterale și are o suprafață sablată și gravată acid. Acest tip de tratament oferă o osteointegrare eficientă, mărește suprafața de contact a implantului și creează atât micro, cât și nano-structuri pentru a elimina agenții contaminanți ai suprafeței.

De altfel, micro-inelele existente la nivelul gâtului implantului îmbunătățesc contactul os-implant în zona crestală și reduc presiunea pe osul cortical, minimizând resorbția osoasă.

Designul filetului dublu contribuie la o stabilitate primară foarte bună și permite o procedură chirurgicală mai simplă și mai rapidă, mărind de două ori rata de inserție a implantului 2.4 mm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.