Copiii din Aiud au serbat Mica Unire

În data de 23 ianuarie 2019, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2 din municipiul Aiud a avut loc evenimentul “Hai să dăm mână cu mână!“, la care au participat, în parteneriat, preşcolarii grupei mari de la Grădiniţa cu Program Normal nr. 4, grădiniţă cu predare în limba maghiară din cadrul Colegiului Național “Bethlen Gabor” Aiud, însoţiţi de doamnele profesoare pentru învăţământ preşcolar Kereches Tunde şi Csiki Timea. Copiii grupelor mari din grădiniţa gazdă, îndrumaţi de doamnele profesoare pentru învăţământ preşcolar Tuluş Antoanela, Roşa Florina, Duma Irina şi Maca Marinela, au pregătit cântece şi poezii, precum și alte materiale sugestive dedicate evenimentului istoric de la 24 ianuarie 1859.

La finalul manifestării, copiii s-au prins horă a Unirii, în care s-au simţit împreună mult mai buni şi mai voinici şi, chiar dacă sunt mici, ei au învăţat că puterea stă în unire, în respect şi în iubire.

Această activitate, derulată cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la Mica Unire, simbol al libertăţii şi demnităţii româneşti, a reuşit într-un mod inedit să dezvolte preşcolarilor sentimentul de dragoste și respect faţă de valorile populare româneşti, precum şi spiritul patriotic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.