Consumismul distruge meseriile tradiționale. Meșteșuguri pe cale de dispariție din Munții Apuseni

Puțini dintre locuitorii Apusenilor mai folosesc acum varul făcut la Ciuruleasa, sub Vâlcan, de catre vărari, în cuptoarele lor făcute în pământ. Și poate că, la fel de puțini își amintesc vremurile când vărarii mergeau cu carele prin târguri și prin sate ca să își vândă pietrele albe arse pana la solubilizare. Și de fapt, cine ar mai avea nevoie să aștepte să vină vărarii cu bulgării lor de var când este mult mai simplu să mergi la magazinul de materiale de construcții și să cumperi câți saci de var ai nevoie. La fel, de ce să te obosești să mai bați sindrila pe casă când tot la același magazin găsești câte feluri de țiglă vrei.

Dar toate acestea duc, de fapt mai corect ar fi să spunem, au dus la dispariția a două ocupații milenare din Apuseni. Vărăritul și șindrilăritul. Cu toate că, unii oameni mai preferă să utilizeze var ars din piatra Vâlcanului și sunt și de cei care își mai construiesc case de vacanță tradițional și vor să își bată șindrila și șiță pe ele, puțini sunt cei care își mai câștigă existența din aceste două meserii, pentru că, nu-i așa, banii sunt tot mai puțini și nevoile tot mai mari.

Pleca-a moţul prin ţară, cu cercuri şi cu ciubară, şi cu tiocuri de răşină, să le deie pe fărină” cu căruţele cu coviltir încărcate, nu mai e valabilă, căci plasticul a luat locul lemnului.
Meşteri olari, vărari, fierari, potcovari, rotari, văsari (cei care fabrică ciubere şi doniţe), furcaşi, piuari, împletitori de nuiele şi chiar un căutator de aur autorizat să valorifice metalul preţios din nisipurile aluvionare – Ioan Cătălina din satul Stănija, mai puteţi întâlni străbătând potecile moţeşti, aflate majoritatea în afara traseelor marcate, dar pot spune că majoritatea celor care mai practică astfel de meşteşuguri sunt persoane în vârstă.

Meştesugul producerii de tulnice, doniţe, căni, linguri din lemn este susţinut doar de turiştii dornici de-un suvenir de pe Valea Arieşului. Dintre puţinii meşteri din zona Văii Arieşului, cel mai cunoscut este meşterul din cătunul Pătrăhăiţeşti, ce are un război de ţesut la care încă se mai lucrează este în casa Soriţei Mocanu, tot din Pătrăhăiţeşti. “Cea mai fericită zi din acea vreme a vieţii mele a fost atunci cand am cântat pentru prima dată pe Muntele Găina şi ficiorii numai ce roiau în jurul meu… Pe vremea aceea, o fată dejeaba era faină şi făloasă dacă nu cânta bine la tulnic căci în fiecare casă de moţ exista câte un tulnic folosit în special pentru a anunţa chemarea la şezătoare-torcărie în Apuseni, pentru chemarea la făcutul clăilor sau pentru a avertiza anumite pericole”, ne-a pvestit o moață ajunsă la vârsta senectuții, pe Muntele Găina. În prezent, tulnicul mai răsună la Târgul de la Găina și, rar cu alte ocazii.

Dintre puţinele ocupaţii ce s-au mai păstrat şi care încă se întâlnesc, adevărat, foarte răzleţ, este vărăritul (arderea pietrei de var), căci varniţe mai functioneaza doar în satele Izbuc (Munţii Codru Moma), Țarina (lângă Roşia), Meziad din Pădurea Craiului şi în zona Buceş-Vâlcan (Vâlcan, Bodreşti şi Bidigeşti). În curând şi acestea vor fi de domeniul trecutului, căci producerea varului solicită mult lemn dar şi mult timp (focul trebuie întreţinut fără oprire zile întregi, timp în care familia face cu schimbul zi si noapte la varniţă) iar piaţa de desfacere e din ce in ce mai redusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.